Moise (în ebraică משה, Moshe, citit Moşe cu accentul pe "e") este potrivit tradiţiei iudaice un profet şi etnarh, conducătorul triburilor israelite ieşind din Egipt (după una din cronologiile presupuse, în jurul anului 1250 î.Hr.)
El este cunoscut în tradiţia evreiască ca Moşé Rabenu („Moise Învăţătorul nostru”) sau, mai rar, Moşé ben Amram, Moise, fiul lui Amram, şi este, după această tradiţie religioasă, cel care a primit Legea divină (Tora) pe Muntele Sinai şi fondatorul religiei evreilor - iudaismul. De aceea, această religie e uneori numită şi mozaism, după Moise. Potrivit cu naraţiunea Vechiului Testament (Pentateuh sau Pentateuc) a fost cel mai de seamă din profeţii evreilor. Credinţa în profeţia lui este definită ca principiul al şaptelea din cele douăsprezece principii ale credinţei iudaice, asa cum au fost formulate în crezul lui Rabbi Moshe ben Maimon (Maimonide). Data tradiţională a naşterii şi a morţii sale în calendarul evreiesc este 7 Adar. Moise este considerat un profet din cei mai însemnaţi şi de alte religii monoteiste -precum creştinismul şi islamul. Samaritenii îl consideră drept unicul profet.
Istoricitatea ieşirii (exodului) la data fixată de ipotetica cronologie biblică este însă îndoielnică, ca şi existenţa evreilor pe teritoriul egiptean la acea dată sau mai înainte. Israel Finkelstein, Neil Asher Silberman, în „Biblia dezgropată, Noile date ale arheologiei” tratează pe larg problema Exodului, arătând lipsa dovezilor arheologice sau surselor istorice care să dovedească existenţa evreilor în perioada stabilită de cronologia biblică în Egipt, cum nu există de altfel nici date care să dovedească plecarea lor din Egipt şi rătăcirea pentru decenii prin deşert, şi mai apoi cucerirea violentă a Canaanului. Sunt date istorice care sprijină însă existenţa (trecerea) în diferite perioade a unor populaţii semitice misterioase dinspre est, dinspre Canaan, înspre Egipt, ca triburile „apiru” iar mai târziu „hicsoşii”, care au şi stăpânit în Egipt pentru o vreme. Termenul „apiru” se referă la făcătorii de fărădelegi care existau la marginea societăţii, la relativ adăpost faţă de autorităţile politice.[2] Un lucru este însă cert: nu există nici o referinţă care să ateste trecerea (existenţa) unei populaţii cunoscute sub numele exact de „evrei” prin Egipt în jurul perioadei indicate de cronologia biblică acceptată, şi o ieşire a evreilor în acea perioadă. Se crede că într-o epocă mai târzie o cucerire a oraşelor canaaneene de către triburi ca cele ebraice ar fi fost imposibilă, căci Canaan-ul era deja împânzit cu garnizoane egiptene, iar monarhii locali, e drept, semiţi ca evreii în marea lor majoritate, erau vasali ai faraonului. Există o amplă corespondenţă diplomatică între aceşti vasali şi faraonul vremii.
Dacă evenimentele relatate în Biblie conţin multe adaosuri mitologice şi inadvertenţe istorice, fireşte că şi istoricitatea personajului este disputată, opiniile mergând de la acceptarea existenţei unei figuri istorice cu acest nume până la negarea existenţei sale (lucru care se întâmplă şi cu personaje mult mai recente ca Buddha, Iisus sau Mohamed).[3]
Tradiţia evreiască îi atribuie lui Moise scrierea primelor cinci cărţi ale Bibliei ebraice, cărţi cunoscute sub numele ebraic Tora, sau sub echivalentul grecesc Pentateuh. Această atribuire este însă o idee recentă în iudaism, ea apărând, se crede, numai din secolul I î.e.n.[4] Istoricii Bibliei (criticismul) arată de altfel că Pentateuhul nu putea fi în intregime scris de Moise cât timp o bună parte a evenimentelor descrise în acesta sunt posterioare perioadei în care cronologia biblică presupune că personajul Moise a trăit. Astfel însemnările despre regii care au domnit peste Edom înaintea unui rege peste Israel (Facere 36:31) şi a fortiori relatarea propriei sale morţi (Deut. 34) nu pot fi atribuite lui Moise sau cuiva din perioada în care acesta se pretinde a fi trăit.[5]
Scrierile lui marchează, însă, în ochii tradiţiei, începutul redactării Bibliei, consemnând date petrecute conform acesteia începând, poate, cu anii 1700 î.Hr. Unii istorici sunt însă de părere că înaintea domniei lui David (sec. XI î.e.n.) n-ar fi existat condiţii culturale şi organizatorice care să permită redactarea unei astfel de opere literare.[7] Unul dintre autorii Pentateucului, desemnat de către critica biblică cu numele de Iahvistul, este o persoană sau un grup de persoane trăind în perioada solomonică (sec. X î.e.n.).[8] Un alt autor (sau grup de autori) al Pentateucului este cel desemnat de către istorici (criticism biblic) cu numele de "autorul sacerdotal" ("sursa P", de la Priesterschrift), el trăind probabil mult mai târziu, în perioada Exilului babilonian (sec. al VI-lea î.e.n.).[9] Un alt autor, Deuteronomistul ar fi trăit şi el tot în perioada Exilului babilonian.[10]
Dintre personajele Bibliei ebraice Moise este singurul pe care evreii îl numesc Omul lui Dumnezeu.
Pentru credincioşi, Moise este cel mai blând om născut vreodată şi ales de Dumnezeu să scoată poporul evreu din robia egipteană. Pentru a fi capabil să scoată poporul evreu din robie, Moise a fost supus, timp de 40 de ani unei "şcoli". Dumnezeu l-a învăţat să fie răbdător şi plin de Duhul Său cel Sfant.
Naşterea şi tinereţea
Biblia relatează că evreii au venit în Egipt datorită foametei (dupa una din cronologiile ipotetice - poate în anii 1700-1600 î.Hr), în timpul lui Joseph, personaj provenit din Canaan şi care avansase până la un rang de mare demnitar la curtea Faraonului. După mitul ebraic timp de 430 de ani evreii au fost prizonierii egiptenilor, ca sclavi. În timpul unui faraon pe care unii l-au identificat cu Seti I, după cum arată Biblia, faraonul a văzut o primejdie demografică în faptul că evreii "se înmulţeau" prea mult. Astfel a dat poruncă ca toţi pruncii de parte bărbătească ai evreilor să fie ucişi, prin înecare în fluviul Nil. Istoricii religiei recunosc aici binecunoscuta temă mitologică a pruncului divin (puer aeternus) ameninţat în existenţa lui de către un monarh diabolic.[11] În multe din legendele arătate (nu şi în Biblie) doar un singur prunc a supravieţuit. Această temă arhetipală a copilului abandonat apelor unui fluviu este şi ea binecunoscută istoricilor religiei, ea fiind chiar o cutumă antică: dacă fluviul lasă copilul abandonat în viaţă, înseamnă că acesta este destinat a fi un erou.[12] Povestea spune că o Ioheved, o femeie din sămânţa lui Levi născuse soţului ei, Amram ben Kehat, un copil pe care l-a ascuns de soldaţii egipteni al faraonului. Aceasta l-a pus într-un coş uns cu smoală şi i-a dat drumul să plutească pe Nil. Coşul a fost găsit de una dintre fiicele faraonului şi de servitoarele ei. Pruncul a fost numit Moise, care, potrivit tradiţiei, ar proveni dintr-o sintagmă ebraică ce înseamnă scos din apă. Mulţi savanţii biblişti resping însă ipoteza tradiţiei, arătând că fiicele faraonului nu puteau ştii ebraica. Numele este mai degrabă unul egiptean.[13] Potrivit aceleiaşi tradiţii biblice, Moise a fost crescut şi învăţat la curtea regală a faraonului ca un cetăţean egiptean. Fiica cea mai mare a faraonului Seti I (şi pe care tradiţia mai târzie a evreilor , în Midraş, o cheamă Batya = Fiica lui Dumnezeu), cea despre care se presupune că a fost aceea care-l găsise pe Moise în apă, ar fi născut însă după unii din istoricii Egiptului antic, pe Ramses, acesta reieşind a fi, conform acestor speculaţii, nu mai puţin decât "fratele vitreg" mai mic al lui Moise. Ca urmare, dupa aceste încercări de reconstrucţie istorică, Moise ar fi trebuit să devină faraonul Egiptului, fiind cel mai mare nepot al faraonului de pe atunci. Neştiind (poate) că el însuşi era de origine evreiască, Moise vizita câteodată construcţiile faraonului, ridicate ,conform narativului biblic, de către sclavii evrei. Odată Moise a văzut un paznic egiptean bătând un sclav evreu. Nesuportând aceasta, el a luat o piatră cu care l-a ucis. Fapta aceasta fiind descoperită, faraonul a hotărât să-l omoare, aşa că Moise a fost nevoit să fugă din Egipt de gărzile faraonului. Povestea biblică continuă, spunându-ne că Moise a ajuns în Madian, la o famile de păstori nomazi. Acolo şi el s-a făcut păstor, printr-o înţelegere cu preotul madianit Ietro. Mai târziu Moise s-a căsătorit cu Sefora (în ebraică Tzipora), fiica lui Ietro, care i-a născut un copil. Fiului i-au pus numele Gherşom ("Sunt străin aici"); căci, a zis el, locuiesc ca străin într-o ţară străină.
Trimiterea în misiune
Într-o zi, după cum povesteşte Biblia, Moise găseşte un rug aprins de flăcări, dar care nu se mistuia. Moise a comunicat cu Dumnezeu (zeul unic Yahve) prin acest rug şi a primit misiunea de a-i elibera pe evrei din sclavia egipteană. Faraonul (Seti I?) murise, iar după el a urmat la tron fiul său (Ramses al II-lea?). Dumnezeu il anunţă pe Moise că va trimite urgii asupra Egiptului prin acţionarea toiagului său miraculos. Trimis în Egipt, Moise îl întâlneşte pe fratele său Aaron. Cum Moise avea dificultăţi de vorbire, sau, după ipotezele amintite ale unor critici ai Bibliei, nici nu ar fi ştiut limba evreilor, el a fost înştiinţat de Dumnezeu că va putea comunica cu poporul prin intermediul lui Aaron.
Mai ales după epoca Renaşterii şi a Luminilor mulţi din cititorii moderni ai Bibliei şi-au pus întrebări în legătură cu diversele miracole descrise. De pildă, ce ar fi fost acel rug care arde şi nu se mistuieşte? Mulţi s-au hazardat în a da diverse explicaţii raţionale bazate pe unele cunoştinte furnizate de ştiinţă. După unele din speculaţiile unor astfel de comentatori moderni ai narativului biblic, explicaţia rugului care arde şi nu se mistuieşte ar fi următoarea: în zona Palestinei există foarte multe resurse de gaz, iar un astfel de gaz ar fi ieşit din pământ, provocând arderea rugului, dar fără a-i schimba forma. Acest gaz ar fi fost, după unii, şi sursa cernelii topite cu care ar fi scris evreii.
