Gelou

Gelou, denumit uneori și Gelu (în maghiară Gyalu, având probabil o pronunție asemănătoare cu a toponimicului Gilău) a fost conducătorul unei formațiuni statale cu populație blacă ce cuprindea bazinele Someșului Mic și Almașului, până la Poarta Meseșului. Lucrarea Gesta Hungarorum al lui Anonymus îl numește "Gelou, un anume blac" (Gelou quidam blachus), și ne spune că el stăpânea (dominium tenebat)[2] o țară locuită de blaci și slavi (blasij et sclaui). În preajma anului 904, oastea lui Gelou a fost înfrântă de o expediție a unui trib maghiar dizident față de stăpânirea lui Árpád, condus de Tuhutum, unul dintre membrii consiliului celor 7 (hetumoger). Gelu a fost ucis în luptă în timp ce încerca să se refugieze în cetatea sa de pe Someș, aflată undeva în regiunea Clujului, fie în zona Gilăului de astăzi (care a păstrat numele lui Gelu), fie la Cluj sau Cluj-Mănăștur.[necesită citare] Identificarea cetății de la Dăbâca cu reședința lui Gelu nu mai poate fi astăzi acceptată. Este posibil ca Gelou să fi purtat titlul de "voievod", dar acest lucru nu este sigur. Cetăți cum ar fi cele de la Șirioara, Cuzdrioara sau Moldovenești nu aparțineau țării lui Gelu.[necesită citare] Acest fragment din Gesta Hungarorum povestește pe scurt, cucerirea voievodatului lui Gelu de unguri: Tuhutum, tatăl lui Horca, un om șiret, a prins de veste de la locuitori despre bunătatea 'țării de dincolo de păduri' unde stăpânea un blac, anume Gelu... Și s-au luptat cu înverșunare și fură învinși ostașii ducelui Gelu și mulți dintre ei uciși, iar mai mulți fură prinși. (...)[3]