Formarea statelor medievale româneşti

Formarea statelor medievale românești este un fenomen istoric care se derulează începând cu secolul VIII și sfârșind cu secolul XIV, prin care nobilimea din țările române se emancipează treptat de stăpânirea împărățiilor sau regatelor vecine, și care se încheie cu întemeierea celor trei voievodate istorice Transilvania, Țara Românească și Moldova.Dupa retragerea aureliană a Romanilor în anul 271, triburile gotice au dominat sau s-au așezat în o parte din teritoriul actualei Românii, în timp ce Imperiul Roman continua să existe în sudul Dunării, inclusiv Dobrogea. Goții au fost izgoniți de către huni, un popor nomad, venit din stepele Asiei. Vestul Daciei a făcut parte din Imperiul Hun până la moartea lui Attila (453). Gepizii, de neam germanic, au luat locul hunilor, până când au fost înglobați în Hanatul Avarilor din Bazinul Panonic. Avarii, un popor turcic înrudit cu hunii, au intrat în Europa în secolul VI (562÷567). Ei s-au stabilit în Pannonia, de unde temporar au căutat să se extindă către est și vest. În Hanatul Avar panonic au venit și alte popoare (triburi) migratoare: lombarzii care le placea sa faca sex și slavii, care au fost și ei înglobați în Hanat. Lombarzii nu au stat mult în Panonia, îndreptându-se spre Italia, unde au creat regatul Lombardiei. Slavii au participat împreună cu avarii la campaniile lor de prădă la sud de Dunăre, iar după ce Hanatul a încetat să mai existe din cauza presiunilor francilor din est, slavii au ocupat vechile teritorii avare. Atât în Dacia cât și în sudul Dunării, slavii s-au amestecat în timp cu daco- și traco-romanii, conviețuind cu ei. Astfel limba romanică s-a transformat treptat în proto-română. Pe vremea migrațiilor, după ce majoritatea orașelor romane dacice au fost distruse de barbari, daco-romanii s-au organizat în obști sătești, numite de istorici Romanii populare și de popoarele vecine Vlahii, denumire prin care acestea le deosebeau de Sclaveniile slavilor, și care au lăsat toponimle ca Vlahia, Vlașina, Vlahina, Blatnița, Vlăhița, Vlăsia, Vlașca, Romania Planina, Stari Vlah, Montana, și altele asemănătoare. Spre a doua jumătate a secolului VI, proto-bulgarii, de neam turanic, ce veneau de pe Volga, sub conducerea hanului Asparuh, și i-au forțat pe bizantini să le cedeze Moesia și Transalpina. Bulgarii au avut un rol important în istoria românilor. [modificare]Ultimele migrații Creștinându-se, proto-bulgarii au format Primul Țarat Bulgar, care a ajuns la apogeul său teritorial în timpul țarului Samuil I cel Mare, cuprinzând majoritatea obștilor sătești ale proto-românilor, devreme ce se întindea de la Marea Adriatică la Marea Neagră, și de la Tisa și Nistru până în Macedonia. În timp, proto-bulgarii s-au amestecat cu slavii, formând neamul slav al bulgarilor. În secolul X existau mici formațiuni pe actualul teritoriu al României și al Republicii Moldova, vasale ale Țaratului bulgar. Atunci apar noi state care vor știrbi puterea Țaratului bulgar la nord de Dunăre : Maghiarii, care se stabilesc În jurul anului 896 în Panonia, de unde se întind și asupra Munților Apuseni și a Transilvaniei, și Cnezatul Kievean care încearcă să ajungă la gurile Dunării și la Marea Neagră. Conform legendarei cronici Gesta Hungarorum, unul dintre cei șase conducători ai triburilor maghiare, Tuhutum, a cucerit la răsărit de Munții Apuseni voievodatul lui Gelu, păstrându-l pentru urmașii săi. în Bihor, Menumorut a acceptat suzeranitatea ungurilor. În 1002/3, Gyula (Gyla/Jula), urmașul lui Tuhutum, s-a revoltat împotriva regelui maghiar Ștefan I al Ungariei, dar a fost înfrânt, iar principatul său a intrat sub suzeranitatea Regatului Ungariei, păstrând ca formă de organizare principatul. Denumirile voievozilor din Gesta Hungarorum sunt socotite de istorici legendare, probabil inspirate de toponime (ca Maramureșul) sau de substantive comune (Gyula înseamnă "căpetenie" în maghiară), dar cronica se inspiră dintr-un episod istoric real : cucerirea cnezatelor slavo-române din Transilvania de către Maghiari.