Revolta de la Braşov

Revolta de la Braşov din anul 1987 a fost o acţiune de protest împotriva politicilor economice şi sociale impuse în România de dictatorul comunist Nicolae Ceauşescu.Seminţele revoluţiei române din 1989 au fost plantate încă spre sfârşitul anului 1986, pe măsură ce muncitorii români au început să se mobilizeze împotriva politicilor economice ale liderului comunist Nicolae Ceauşescu[1][2]. Conflicte de muncă spontane, dar limitate ca intensitate, au avut loc în centre industriale majore precum Cluj-Napoca (noiembrie 1986) şi platforma Nicolina din Iaşi (februarie 1987)[3], culminând printr-o grevă masivă în Braşov. Măsurile draconice luate de Ceauşescu implicau reducerea consumului energetic şi alimentar, precum şi scăderea veniturilor lucrătorilor, conducând spre ceea ce politologul Vladimir Tismăneanu numea „nemulţumire generalizată”[2] şi făcând ca România să devină „cea mai vulnerabilă ţară din Blocul Estic la o revoluţie”[2]. Deşi România va fi ultima ţară din Europa de Est care se va scutura de regimul comunist, prin Revoluţia din 1989, aceasta a avut drept una din cauze volatilitatea socială şi economică a ţării de la sfârşitul anilor '80. Revolta de la Braşov reflectă această instabilitate; mai mult, a fost una din primele revolte pe scară largă împotriva regimului ceauşist. Localizat în partea sud-estică a Transilvaniei, Braşovul era unul din cele mai dezvoltate centre industriale urbane, cu mai mult de 61% din forţa de muncă angajată în industrie. O clasă muncitoare bine pregătită se formează în perioada anilor '60 prin strămutarea forţată de către guvernul comunist a mii de ţărani moldoveni pentru operarea fabricilor braşovene. În anii următori Braşovul devine unul din cele mai puternice centre muncitoreşti din ţară, aici dezvoltându-se platforme industriale mamut precum Rulmentul Braşov, IAR Ghimbav, Tractorul Braşov sau Steagul Roşu. Muncitorii din aceste uzine au fost relativ privilegiaţi în perioada industrializării forţate începute sub Ceauşescu; ei beneficiau de servicii sigure, locuinţe asigurate de întreprinderile la care lucrau, încadrarea în muncă a soţiilor şi venituri ceva mai mari decât în alte părţi din ţară. Prin urmare, declinul industrial din România şi restul Europei de Est de la mijlocul anilor '80, marcat de scăderi de venituri şi disponibilizări, a lovit Braşovul şi lucrătorii acestuia în mod special. În 1982, Nicolae Ceauşescu iniţiază un plan de reducere a datoriilor externe ale României. O parte din banii care până atunci erau destinaţi producerii şi distribuirii de produse alimentare a fost redirecţionată pentru plata datoriilor pe care ţara le avea către creditorii externi, în special către Occident. Acest lucru a condus în scurt timp la colapsul total al pieţei produselor de larg consum din România, şi implicit din Braşov. În această situaţie, statul a raţionalizat alimentele şi bunurile de consum, conducând la cozi lungi pentru produsele de bază. În acest mediu de prăbuşire economică şi de împuţinare dramatică a alimentelor a izbucnit revolta de la Braşov, în data de 15 noiembrie 1987.