Revolta arabă

Revolta arabă (1916–1918) (în limbile arabă: الثورة العربية, Al-Thawra al-`Arabīya, turcă: Arap İsyanı) a fost o rebeliune iniţiată de şeriful Hussein bin Ali cu scopul câştigării independenţei de sub jugul Imperiului Otoman şi crearea unui stat arab unificat care s-ar fi întins de la Alep (Siria) până la Aden (Yemen).Naţionalismul în Imperiului Otoman îşi are rădăcinile la începutul secolului al XIX-lea. Naţionalismul arab îşi are originile în Mashriq (teritoriile arabe din Egipt), în particular în regiunea Sham (Levantul). Orientarea politică a naţionaliştilor arabi în anii de dinaintea izbucnirii primei conflagraţii mondiale era în general una moderată. Revoluţia Junilor Turci izbucnită pe 3 iulie 1908 a cuprins rapid întregul imperiu, ceea ce a făcut ca sultanul să anunţe restaurarea constituţiei din 1876 şi reconvocarea parlamentului. această perioadă este cunoscută ca „A doua eră constituţională”. Cererile arabilor vizau o serie de reforme, limitate în general la o autonomie crescută, la creşterea rolului limbii arabe în educaţie şi schimbarea politicii de recrutare în armata imperială pe timp de pace. La alegerile din 1908, Junii Turci au câştigat prin organizaţia înfiinţată de ei, Comitetul Unităţii şi Progresului (CUP), majoritatea mandatelor parlamentare, în defavoarea grupului rival condus de Prens Sabahaddin. Comitetul Unităţii şi Progresului avea o orientare mai liberală, puternic influenţată de britanici şi era mai apropiată de politica sultanului. Noul parlament avea 142 de deputaţi turci, 60 arabi, 25 albanezi, 23 greci, 12 armeni, 5 evrei, 4 bulgari şi 1 vlah. Deputaţii CUP au pus un accent sporit în activitatea lor parlamentară pe centralizare şi programele de modernizare. În acel moment, naţionalismul arab nu era încă o mişcare de masă, nici măcar în Siria, unde se manifesta cu mai multă forţă. Mulţi arabi erau loiali în primul rând comunităţii lor religioase sau tribului lor. Otomanismul şi Panislamismul erau competitori puternici ai naţionalismului arab. Parlamentarii arabi au sprijinit Contralovitura de stat din 1909, care a avut ca scop renunţarea la monarhia constituţională şi restaurarea monarhiei lui Abdul Hamid al II-lea. Sultanul detronat a încercat să restaureze Califatul şi să pună capăt politicilor seculare ale Junilor Turci. În schimb, el a fost exilat în Selanik şi a fost înlocuit pe tron de fratele lui Mehmed al V-lea Reşad. În 1913, intelectualii şi politicienii din Mashreq-ul arab s-au întâlnit la Paris la primul Congres al Arabilor. Ei au cerut o mai largă autonomie în cadrul Imperiului Otoman şi au reiterat cererea ca tinerii recruţi arabi să-şi satisfacă serviciul militar în regiunile de baştină în timp de pace.