Răscoala lui Rákóczi

Răscoala lui Rákóczi sau Războiul curuţilor (1703 – 1711) a fost primul război semnificativ al Regatului Ungar împotriva regimului Habsburgic.După ieşirea Regatului Ungar între anii 1683 – 1699 de sub ocupaţia otomană, teritoriul maghiar a trecut în totalitate sub dominaţia Casei de Habsburg. Stăpânirea maghiară din Transilvania a fost înlocuită cu cea a Imperiului Habsburgic. În aceşti ani de război nobilimea maghiară s-a resemnat, neîntrezărindu-se altă posibilitate de eliberare. În schimbul eliberării ea a acceptat suzeranitatea Habsburgilor, acest lucru ducând şi la pierderea dreptului de alegere liberă a regilor. După doi ani de la tratatul de la Karlowitz (1699), în 1701, s-a încercat obţinerea independenţei de către Mihai Apafi al II-lea, care însă a fost capturat şi a fost obligat să cedeze scaunul princiar al Transilvaniei Împăratului Leopold I. Prin acest ultim act s-a pierdut în totalitate controlul maghiar pe teritoriul Regatului Ungar (şi a Principatului Transilvaniei, care fusese deja scos de sub administraţia regatului prin Diploma Leopoldină din 1690). Încă din 1697 ţăranii s-au răsculat împotriva Habsburgilor, la Tokaj revolta însă a fost înăbuşită de Curtea Habsburgică ajutată de nobilimea maghiară. Între timp, relaţia dintre nobililea maghiară şi curtea imperială s-a deteriorat din cauza introducerii Comisiei de Achiziţii Noi (Neoacquistica Comissio), care administra teritoriile eliberate. Această comisie restituia nobilimii propriile moşii numai dacă nobilul dovedea cu acte dreptul său de proprietate şi plătea 10 % din valoarea proprietăţii către tezaurul imperial (răscumpărarea de arme). Pe plan internaţional, datorită apropierii morţii Împăratului Carol al II-lea al Spaniei, ultimul monarh spaniol din dinastia de Habsburg, se întrevedea un conflict franco-austriac. Francezii, pe baza principiului „inamicul inamicului meu este prietenul meu”, vrând să creeze dificultăţi locale Habsburgilor austrieci, l-au contactat pe Rákóczi. Iniţial Rákóczi a ezitat, dar în toamna anului 1700 Ludovic al XIV-lea l-a trimis în solie pe contele Feriol care l-a asigurat pe Rákóczi că va fi susţinut substanţial cu bani şi arme. Rákoczi şi contele Miklós Bercsényi au considerat că a venit momentul oportun să pornească războiul împotriva Habsburgilor. Leopold I, Împărat Roman Chiar în ziua în care a murit Carol al II-lea al Spaniei, pe 1 noiembrie 1700, Rákóczi a scris câte o scrisoare lui Ludovic al XIV-lea şi ministrului său de externe în care erau evidenţiate interesele comune ale Regatului Ungar şi Regatului Francez. Scrisorile au fost încredinţate lui Longueval, un locotenent imperial de origine valonă, pe care Rákóczi îl cunoştea de 3 ani. Acest locotenent pleca din Ungaria de Nord (azi Slovacia) acasă şi avea posibilitate să ajungă uşor din Belgia la Paris dar Longueval l-a trădat pe Rákóczi, informând Curtea din Viena despre scrisori. Curtea imperială, vrând să afle mai multe, a lăsat scrisorile să ajungă la destinaţie. La Paris, scrisoarea cu răspunsul ministrului de externe francez, în care Franţa oferea sprijin financiar şi armament maghiarilor, a fost înmânată spionului vienez. A urmat o nouă scrisoare despre care iarăşi se ştia la Curtea de la Viena). La 1 februarie 1701 Longueval „s-a lăsat prins” la Linz. La 18 aprilie Rákóczi a primit o scrisoare de la mătuşa sa, în care aceasta îi dădea de veste despre prinderea lui Longueval şi că au fost găsite asupra lui scrisorile. Rákóczi avea posibilitatea să fugă, deoarece era la castelul său din Nagysáros, lângă graniţa poloneză, însă nevrând să-şi părăsească soţia bolnavă, a rămas aşteptând soldaţii imperiali. A fost arestat chiar în noaptea respectivă de oamenii generalului Solari. A fost dus la Eperjes (azi Prešov, Slovacia), şi apoi, conform ordinului împăratului, la Wiener Neustadt (maghiară: Bécsújhely), fiind întemniţat în acelaşi loc din care a fost dus la eşafod cu 30 de ani în urmă bunicul său din parte mamei, Péter Zrínyi. A fost interogat pentru prima oară abia după şase săptămâni de la întemniţare. Curtea, fără să ţină seama de protestul lui Rákóczi, a format tribunalul special numai din nobili austrieci, la fel cum a făcut şi în cazul interogărilor lui Péter Zrínyi şi Cristof Francisc Frangepán. Francezii au intervenit prin iezuiţi, facilitând evadarea lui Rákóczi, care a lăsat Împăratului o scrisoare în care a precizat că este gata să fie judecat, dar numai conform legislaţiei maghiare. Din temniţă Rákóczi a fugit în Polonia, la Brzeżany (azi Berezhany, Ucraina), la Miklós Bercsényi, însă şi acolo era în primejdie, deoarece pe capul său fusese pusă o recompensă de 10 000 de forinţi.