Răscoala lui Horea, Cloşca şi Crişan

Răscoala din 1784, numită şi „Răscoala lui Horea, Cloşca şi Crişan”, a fost o importantă acţiune de revoltă a ţărănimii iobage din Transilvania împotriva constrângerilor feudale la care era supusă. La ea au participat iobagi români, maghiari, saşi de pe domeniile nobililor şi statului, mineri din Munţii Apuseni şi ocnele din Maramureş, meşteşugari, preoţi etc. Răscoala a pus în discuţie statutul de toleraţi al românilor, ceea ce i-a conferit şi un caracter naţional [1]. A izbucnit la 1 noiembrie 1784, în satul Curechiu, Hunedoara, şi s-a încheiat la sfârşitul lui decembrie 1784, când au fost capturaţi Horea şi Cloşca de către autorităţi.Numărul zilelor de muncă ale iobagilor ajunsese la patru pe săptămână cu braţele, trei cu animalele şi două pentru jeleri. Asupra ţăranilor apăsau şi o serie de dări: zeciuiala din produsele agricole şi animale, plocoanele, cărăuşiile, cazarea funcţionarilor ce încasau birurile, încartiruirea militarilor. Nobilimea deţinea monopolul vânatului, morăritului şi pescuitului, cotropise păduri, păşuni şi multe terenuri agricole ceea ce îi nemulţumea pe ţărani. Au mai fost supuşi unor obligaţii privind mineritul, construirea de cuptoare, transportul lemnului şi al minereului, ca şi la plata unor impozite. Execuţia lui Horea şi Cloşca Deşi împărăteasa Maria Tereza emite decretul de toleranţă pentru românii de religie ortodoxă din Transilvania şi le permite numirea unui episcop ortodox, măsurile nu au efectele scontate. Fiul ei, Iosif al II-lea, a ajuns prima oară în Transilvania pe când era asociat la tron, în 1773. În timpul călătoriei a adunat un număr impresionant de petiţii, cam 19.000, la fel întâmplându-se şi cu prilejul celei de-a doua călătorii, din 1783. Conducătorul răscoalei, Horea, a fost de patru ori la Viena pentru a-i prezenta împăratului nedreptăţile la care sunt supuşi ţăranii români din Transilvania, ultima audienţă fiind în aprilie 1784 [2]. În vara anului 1784 s-a dispus de către împăratul Iosif al II-lea o conscripţie militară, în cadrul regimentelor de graniţă; cei înrolaţi urmau să primească arme şi să nu mai facă slujbe iobăgeşti, iar pământurile şi casele pe care le aveau în folosinţă vor deveni ale lor. Numărul celor care doreau să se înscrie a depăşit însă cu mult aşteptările autorităţilor. Conscripţia a fost anulată de guvernatorul Samuel von Brukenthal, sub presiunea nobililor care îşi simţeau ameninţate privilegiile de clasă, ceea ce i-a nemulţumit şi mai mult pe ţărani. [3]