Răscoala lui Hmelniţki

Răscoala lui Hmelniţki a fost o rebeliune a cazacilor din Ucraina din 1648–1657 (1654[a]) care s-a transformat într-un război de eliberare ucrainean de sub dominaţia poloneză. Sub conducerea lui hatmanului Bogdan Hmelniţki, cazacii zaporojieni aliaţi cu tătarii din Crimeea şi cu tărănimea locală au luptat într-o serie de bătălii cu forţele armate şi cele paramilitare ale statului polono-lituanian. Urmarea răscoalei a fost încetarea controlului şleahtei poloneze şi a arendaşilor lor (unii dintre ei evrei) cât şi a bisericii catolice în Ucraina.[1] Răscoala a început ca o rebeliune a cazacilor, dar în curând, lor li s-a alăturat şi ţărani, burghezi şi mici nobli ortodocşi din Ucraina, care au avut ca scop final crearea unui stat ucrainean autonom.[2] Deşi răscoala a reuşit să anuleze influenţa poloneză asupra teritoriilor locuite de cazaci, Ucraina a căzut în cele din urmă în sfera de influenţă a Ţaratului Rusiei. Pentru Polonia, toate aceste evenimente, la care s-au adăugat conflictele interne şi războaiele cu Suedia şi Rusia au dus la o scădere pronunţată a puterii Poloniei în această perioadă. Polonezii au numit această perioadă „Potopul”.Odată cu crearea Uniunii polono-lituaniene din 1569, un număr crescând de teritorii rutene au trecut sub controlul puternicii „Republici” nobiliare – „Rzecz Pospolita”. În 1569, Uniunea de la Lublin stabilea că Marele Ducat al Lituaniei controla Rutenia, Galiţia – Volînia, Podlasie, Podolia, în timp ce Coroana Regatului Poloniei aveau controlul asupra Kievului. Deşi nobilimea locală a primit drepturi egale ce ale şleahtei din Rzeczpospolita, asimilarea ei culturală a îndepărtat-o de localnicii săraci. Şleahticii locali, împreună cu magnaţii polono-lituanieni exploatau fără milă rutenii săraci, deseori prin intermediul unor arendaşi evrei. În plus, în regiune a avut loc o puternică mişcare misionară contrareformistă, iar biserica locală ortodoxă a fost supusă unor mari presiuni. Pe de altă parte, Biserica Ortodoxă locală se afla sub puternica presiune a Marelui Ducat al Moscovei încă din 1448. Rusia căuta să ocupe teritoriile sudice ale Rusiei Kievene, proclamându-se succesorul de drept al acestui din urmă stat. După Căderea Constantinopolelui, mitropolitul Moscovei a fost proclamat Patriarh al „Moscovei şi al tuturor ruşilor”. Presiunea expansionistă a catolicismului a culminat odată cu Uniunea de la Brest din 1596, prin care s-a încercat restrângerea autonomiei bisericilor ortodoxe din Ucraina, Polonia şi Belarus şi eventuala lor unire cu biserica romano-catolică. Populaţia ucraineană s-a opus unirii cu Roma, iar conştiinţa autonomiei religioase a înflorit în timpul campaniilor militare conduse de Bogdan Hmelniţki.