Ion Minulescu

Născut la Bucureşti, a copilărit la Slatina, de unde este originară mama sa. A urmat şcoala primară şi gimnaziul la Piteşti; a făcut bacalaureat în 1899 la un pension particular din Bucureşti, "Brânză şi Arghirescu". În 1897, sub pseudominul (I. M.) Nirvan apar primele producţii poetice ale lui Ion Minulescu, atunci încă elev la Piteşti, în revista "Povestea vorbei". În 1898, sub semnătura I. Minulescu-Nirvan, tânărul poet publică în "Foaia pentru toţi", doi ani mai târziu poetul pleacă la Paris pentru a studia dreptul. Poeţii francezi îi schimbă însă dorinţele şi, captivat de scrierile acestora, uită de studiile sale juridice. După numai 4 ani se intoarce in tara, unde compune poezie si proza, in 1905 va publica unele poeme unele fragmente de proză din "Jurnalul unui pribeag", în revista "Viaţa nouă" a lui Ovid Densusianu, unul din organele cele mai însemnate ale mişcării simboliste. În 1906, Ion Minulescu începe să publice o parte din versurile ce vor compune "Romanţele pentru mai târziu" in revista "Viata Literară si artistică" a lui Ilarie Chendi. Tot in acest an incepe prietenia cu Dimitrie Anghel, cu care va traduce în colaborare versuri din Albert Samain, Charles Guérin, H. Bataille, H. de Régnier, publicate in "Sămănătorul". Iarna 1906 - 1907 cei doi prieteni o petrec la Constanţa, ecourile acestei şederi pe ţărmurile Mării Negre regăsindu-se în versurile lor, în minulescianele "Romante pentru mai târziu" (1908) şi în "Fantaziile" lui D. Anghel (1909). În anul 1914, la 11 aprilie, se celebrează căsătoria lui Ion Minulescu cu Claudia Millian (1887 - 1961), poetă simbolistă, autoarea volumelor de versuri "Garoafe rosii" (1914), "Cântări pentru pasărea albastră" (1923), "Întregire" (1936), precum şi a unor piese de teatru, între care drama "Vreau să trăiesc" (1937). Ion Minulescu si Claudia Millian au avut o fiică, pe Mioara Minulescu, artistă plastică inzestrată, care s-a consacrat cu devoţiune filială păstrării memoriei părinţilor ei. Urmează anii razboiului, 1916 - 1918 când soţii Minulescu se refugiază la Iaşi. După acest episod apare un nou volum de proză al lui Minulescu: "Măşti de bronz şi lampioane de porţelan" (1920). Un an mai târziu, Minulescu îşi face debutul ca autor dramatic pe scena Nationalului se joacă piesa "Pleacă berzele" şi comedia într-un act "Lulu Popescu" (10 ianuarie). În 1924 apare romanul "Roşu, galben şi albastru", unul din marile succese literare ale vremii, după ce fusese în prealabil publicat în paginile "Vieţii româneşti". Se reprezintă Omul care trebuie să moară "grotescă tragică în trei acte", publicată mai târziu, în 1939, sub titlul "Ciracul lui Hegesias", iar 6 ani mai târziu, în 1930, apare volumul "Strofe pentru toată lumea". Apare culegerea de nuvele fantastice Cetiti-le noaptea. La 11 aprilie, 1944, în urma unui colaps cardiac, Ion Minulescu încetează din viaţă la Bucureşti şi este înmormântat la Cimitirul Bellu. Director general al artelor în Ministerul de culte şi arte. A condus publicaţiile simboliste "Revista celorlaţi" şi "Insula". A debutat cu versuri în "Povestirea vorbii". S-a format sub influenţa succesivă a lui Duiliu Zamfirescu, Alexandru Macedonski, Ştefan Petică şi a simboliştilor francezi şi belgieni. A mai scris proză, piese de teatru şi cronici dramatice.