Join US!

05 august 2011

Institutul Român de Istorie Recentă

Institutul Român de Istorie Recentă (IRIR) este un institut dedicat cercetării trecutului recent al României. A fost înfiinţat în anul 2000 din iniţiativa domnului Coen Stork, fost ambasador al Olandei în România (decembrie 1987 - mai 1993)[1]. Denumirea oficială a institutului este "Fundaţia pentru Studiul Istoriei Recente a României"[1]. Finanţarea iniţială a venit din partea Ministerului de Externe al Olandei prin programul MATRA[1]. Prin lucrările sale, bazându-se pe dosare din arhiva Partidului Comunist Român sau din cele ale fostei Securităţi, IRIR are meritul de a fi arătat cum a funcţionat sistemul concentraţional din perioada regimului comunist, ce fel de oameni erau selectaţi în nomenclatura de partid şi de stat, la ce fel de comenzi răspundeau şi cum reuşeau să menţină sistemul[2]. Una dintre cele mai importante lucrări produse este „Securiştii partidului. Serviciul de Cadre al PCR ca poliţie politică”, apărută în 2002, cu cinci coautori[2].