Join US!

31 iulie 2011

Sud

Sudul (miazăzi, austral) este una dintre cele patru direcţii cardinale. Se află în partea opusă nordului, făcând un unghi drept cu estul şi vestul (din punct de vedere geografic). Tot geografic, sudul este direcţia către unul dintre punctele în care axa de rotaţie a pământului îi intersectează suprafaţa - polul sud geografic (aflat în Antarctica), opus polului nord. Sudul magnetic este direcţia către polul sud magnetic, aflat la o distanţă de ordinul sutelor de kilometri de polul sud geografic. De obicei partea de jos a hărţilor reprezintă marginea sudică a zonei reprezentate. Sudul se află la 180 de grade faţă de nord (unghiul faţă de nord al unei direcţii oarecare, luat în sens invers trigonometric, se numeşte azimut). Sudul este un termen generic prin care este desemnat un grup de ţări cu o dezvoltare economică scăzută, (eventual cu probleme politice sau cu un sistem politic nedemocratic), prin contrast cu "nordul" bogat şi democratic.