Scufundare militară

Scufundarea militară este un tip de scufundare profesională, în care scafandrii militari efectuează misiuni subacvatice în cadrul unităţilor de scafandri din forţele navale. 900 î.Hr.: o friză asiriană reprezintă câţiva scufundători, probabil soldaţi, ce respirau prin nişte burdufuri din piele în timp ce înotau sub apă. Este cea mai veche mărturie a folosirii unui dispozitiv de respirat sub apă. sec.V î.Hr.: Scyllos din Sion şi fiica sa Cyana se scufundă pentru a tăia ancorele navelor regelui Persiei, Xerxes. 415 î.Hr.: scufundătorii greci atacă sub apă şi distrug barajele submarine la Siracuza. 375 : Flavius Vegetius Renatus elaborează lucrarea De Re Militari în care prezintă şi unele aparate pentru luptă subacvatică. 1828 : Lemair d'Augerville concepe aparatul pneumato-nautic prevăzut cu un rezervor intermediar flexibil, experimentat de Marina Naţională Franceză în anul 1829. 1843: datorită experienţei acumulate în urma ranfluării navei „HMS Royal George”, Royal Navy înfiinţează prima şcoală de scufundare. 1876 : Henry Fleuss introduce noţiunea de „Oxigen Lung” (plămân de oxigen), iar în 1878 inventează aparatul de respirat sub apă cu oxigen în circuit închis la care dioxidul de carbon este fixat cu o soluţie de potasă caustică 1915: se înfiinţează prima şcoală de scufundare a U. S. Navy 1918: sunt consemnaţi primii scafandrii de luptă, ofiţerii italieni R. Roselli şi A. Paolucci care cu câteva zile înainte de terminarea primului război mondial pătrund cu ajutorul unei torpile cu viteză redusă (maiale) în portul Pola unde amplasează două mine cu magneţi pe carena navei Viribus Unitis scufundând-o. 1927 : ia naştere „Experimental Diving Unit”. 1940 : Chris Lambertsen concepe un aparat cu oxigen în circuit închis LARU, utilizat în aplicaţii militare. În anul 1943 începe studierea aplicării practice a utilizării aerului îmbogăţit în oxigen la aparatele de respirat sub apă 1943: se înfiinţează „USN Underwater Demolition Team”. Torpilă maiale 1941...1944: în timpul celui de-al doilea război mondial, scafandrii italieni folosesc extensiv torpila (maiale) şi aparate de respirat în circuit închis cu oxigen pentru a plasa încărcături explozive sub navele de război şi comerciale germane. Scafandrii britanici folosesc aceeaşi tehnică pentru a scufunda nava Tirpitz. 1946: se înfiinţează British Admirality Experimental Diving Unit. 1952 : U. S. Navy pune la punct aparatul de respirat sub apă în circuit închis cu presiune parţială constantă a oxigenului. 1960 : U. S. Navy realizează aparatul autonom de respirat sub apă cu amestec respirator în circuit închis, echipat cu analizor de gaz portabil. Scafandrii SEAL 1962: se înfiinţează U. S. Navy SEAL Team 1 & 2. 1964: U. S. Navy adoptă aparatul autonom în circuit semiînchis Mk 6 UBA, pentru scafandrii de luptă. 1965 : U. S. Navy adoptă amestecurile respiratorii binare heliu-oxigen (Heliox) pentru aparatele autonome de scufundare, decompresia fiind efectuată după tabelele lui Workman. 1967: căpitanul-locotenent de marină Constantin Scarlat pune bazele primei unităţi de scafandri din Marina Militară. 1975: Navy Experimental Diving Unit (NEDU) se stabileşte în Panama City, Florida, locaţie unde se află şi în prezent. 1977: este înfiinţat Centrul de scafandri din Constanţa care va continua activitatea de cercetare în domeniul hiperbar. 1979: U. S. Navy înlocuieşte aparatul Mk 6 UBA cu un aparat în circuit închis, Mk 15. 1980: este terminată construcţia noului sediu al Naval Diving & Salvage Training Centre (NDSTC), în Panama City, Florida. 1982: U. S. Navy înlocuieşte aparatul în circuit închis Mk 6 Emerson-Lambertsen, cu noul aparat Draeger LAR V pentru scafandrii de luptă. 2004: România aderă la NATO. Steagul României a fost ridicat în faţa sediului NATO din Bruxelles pe 2 aprilie 2004.