Scufundare în saturaţie

Scufundarea în saturaţie reprezintă scufundarea în care ţesuturile corpului scafandrului se saturează cu gaz inert la presiunea de lucru. Indiferent de durata staţionării la adâncime, decompresia are aceeaşi durată, iar randamentul scufundării este mult mai mare. Scufundarea în saturaţie este utilizată cu precădere la mare adâncime. Scufundarea în saturaţie poate fi: reală, simulată. 1928: Robert Davis construieşte chesonul submersibil de decompresie pentru scurtarea perioadelor lungi de decompresie ale scafandrilor. 1931: este realizat tot de către Robert Davis un cheson prevăzut cu trei compartimente ce avea posibilitatea de a se cupla cu un cheson submersibil presurizat în care scafandrii să efectueze decompresia într-un mediu uscat. 1935...1946: fiziologi ruşi sub conducerea lui A. D. Orbelli investighează folosirea heliului în amestecurile respiratorii pentru scufundări în saturaţie de până la 200 m adâncime. 1937: este consemnată prima scufundare realizată cu amestec heliu/oxigen (Heliox) în scopuri civile, de către americanul Max Gene Nohl, care atinge adâncimea de 128 m în lacul Michigan. Un an mai târziu, Max Nohl împreună cu Edgar End realizează şi prima scufundare în saturaţie. Ei au stat timp de 27 ore la adâncimea de 30 m respirând aer, iar decompresia a durat 5 ore. Tot într-o scufundare cu caracter civil, Jack Brown atinge adâncimea de 168 m în anul 1946. 1945: suedezul Arne Zetterström folosind un amestec respirator alcătuit din hidrogen şi oxigen (Hidrox) reuşeşte să atingă adâncimea de 161 m. 1957: George Bond, Director al Submarine Medical Center din New London, Connecticut, S.U.A, care apoi devine căpitan în U.S.Navy, enunţă pentru prima dată noţiunea de saturaţie: după un timp de expunere la o anumită presiune a unui gaz inert, ţesuturile corpului devin complet saturate cu acel gaz inert. După o anumită perioadă de timp, organismul unui scafandru nu mai absoarbe gaz inert, indiferent cât timp va sta la aceeaşi adâncime, zile, săptămâni sau chiar luni. 1960: Edwin Link, Jacques-Yves Cousteau şi George Bond definitivează teoria scufundărilor în saturaţie, iar în anii următori au loc primele experimente cu case submarine: 1962 Man-in-Sea I, Precontinent I, Conshelf I; 1963 Precontinent II, Conshelf II; 1964 Man-in-Sea II, Sealab I ; 1965 Sealab II, Precontinent III, Conshelf III; 1969 Tektite I. În cadrul experimentului Man-in-Sea II s-a atins cea mai mare adâncime, 132 m, iar timpul experimentului Tektite I scafandrii au petrecut 60 de zile la adâncimea de 12 m. 1965: se realizează primele scufundări în saturaţie în sistemul turelă-cheson în scopuri civile. Scufundările au fost efectuate în lacul de acumulare Smith Mountain Dam din statul Virginia, S.U.A. cu sistemul Cachalot, de către o echipă de scafandri a firmei Westinghouse Electric Corporation. Au fost realizate numai puţin de 800 de scufundări în saturaţie timp de 12 săptămâni. 1965: firma Taylor Diving and Salvage pune la punct unul din primele sisteme de scufundare tip turelă-cheson Mark DCL cu care se efectuează scufundări în saturaţie la adâncimea de 91 m în Golful Mexic. 1972: doi scafandrii din U. S. Navy lucrează timp de 30 minute la adâncimea de 288 m. 1972: în cadrul experimentului Physalie VI al firmei Comex S.A., doi scafandrii francezi ating adâncimea de 610 m într-o scufundare simulată. 1977: are loc experimentul Janus IV în care o echipă de scafandrii francezi lucrează în mare la adâncimea de 460 m. În timpul experimentului unul din scafandrii coboară la 501 m, record de scufundare reală. 1980: trei scafandrii britanici doboară recordul francez în chesonul de la Alverstoke, atingând adâncimea de 660 m în scufundare simulată. 1981: în Centrul experimental hiperbar de la Duke University, se atinge adâncimea de 686 m tot în scufundare simulată. Cei trei scafandrii au stat în camerele hiperbare 43 zile, 8 ore şi 26 minute. 1985: firma Comex din Franţa realizează experimentul Hydra V în cadrul căruia două echipe de câte trei scafandrii au respirat amestec Hidrox la adâncimea de 450 m în scufundare simulată. În anul 1992, Comex realizează experimentul Hydra X în care se atinge adâncimea record de 701 m, performanţă ce este neegalată până în prezent.