Şcoala de la Barbizon

Şcoala de la Barbizon a reunit un grup de pictori francezi la mijlocul secolului al XIX-lea. Numele vine de la mica localitate Barbizon situată la sud de Paris, în apropierea pădurii din Fontainebleau (departamentul Seine-et-Marne), care devine locul preferat de întâlnire şi de creaţie al artiştilor, devenind astfel leagănul unei şcoli de pictură. Membrii fondatori ai acestei şcoli au fost Jean-Baptiste Camille Corot, Théodore Rousseau, Jean-François Millet şi Charles François Daubigny, la care se alătură încă un mare număr de alţi artişti, printre care şi Nicolae Grigorescu. Ca rezultat al operelor lor, peisajul francez se înnobilează. La influenţa peisagiştilor olandezi şi englezi, artiştii barbizonieni situează în prim-plan pictura de atmosferă, renunţând în mare parte la stlul clasicist. Termenul a apărut pentru prima dată în istoria picturii în anul 1890 datorită lucrării criticului de artă scoţian David Croal Thomson intitulată "The Barbizon School of Painters". De atunci termenul a fost pus sub semnul întrebării de mulţi critici de artă, care contestă ideea că ar fi existat o adevărată "şcoală" de pictură în Barbizon, fiind vorba de fapt de un grup de artişti cu stiluri foarte diferite şi din epoci diverse, care au descoperit ca sursă de inspiraţie peisajele oferite de pădurea din Fontainebleau şi din împrejurimile sale.