Pawpaw

Pawpaw (Asimina), cunoscut şi ca banană de preerie sau banană Ozark, este un gen de opt sau nouă specii de arbori mici cu frunze mari şi fructe, native pentru America de Nord. Genul include cele mai mari fructe comestibile orginare din America de Nord. Sunt arbori mici ca înălţime, care cresc pe soluri fertile de adâncime mare. Numele, ortografiat şi paw paw, paw-paw sau papaw, derivă probabil de la cuvântul spaniol papaya, posibil de la similaritatea cu fructul lor. Pawpaw se află în aceeaşi familie, Annonaceae, cu custard-apple, cherimoya, sweetsop şi and soursop, şi este singurul membru al acestei familii ca nu apare doar la tropice. Pawpaw sunt tufe sau arbori mici, cu o înălţime de la 2 m până la 12 m. Frunzele sunt alternate, simplu ovate, întregi, cu o lungime de 20-35 cm şi late de 10-15 cm. Arborele nordic de pawpaw comun, rezistent la frig are frunze căzătoare, în timp ce speciile sudice sunt deseori sempervirescente. Florile urât mirositoare sunt produse singure sau câte maxim opt împreună; sunt mari, cu un diametru de 4-6 cm, perfecte, cu şase sepale şi petale (trei mari exterioare şi trei mici interioare). Culoarea petalelor variază de la alb la violet sau roşu-maroniu. Polenizate de către cărăbuşi şi muşte de gunoi necrofage, florile emit un miros slab care atrage puţini polenizatori, limitând astfel producţia de fructe. Cultivatorii majori plasează uneori carne putrezindă lângă copaci pentru a atrage insectele polenizatoare. Fructele sunt mari şi comestibile, cu o lungime de 5-16 cm şi o lăţime de 3-7 cm, cântărind între 20 şi 500 g, având numeroase seminţe; sunt verzi când sunt necoapte, maturate având o culoare galbenă sau maro. Au o aromă oarecum similară cu cele ale bananei şi mangoului, variind significant după varietate, şi au mai multe proteine decât majoritatea fructelor. Deşi este un fruct delicios şi hrănitor, nu a fost cultivat la aceeaşi scară cu merele sau perele, în principal pentru că nu pot fi păstrate şi transportate foarte bine. Este de asemenea greu de transplantat arborele din cauza rădăcinii sale lungi, pivotante. Varietăţile sunt propagate prin altoire. În ultimul timp, pawpaw a atras interesul multora, în special al cultivatorilor organici, deoarece este un fruct care nu are prea mulţi dăunători, şi care, deci, nu are nevoie de mult pesticide pentru creştere. Problema conservării şi transportării a dus la găsirea soluţiei de a îngheţa pulpa fructului. Şi printre grădinarii minori (ca mărime) pawpaw a câştigat un loc important datorită apetitului de fructe proaspete şi datorită întreţinerii sale relativ uşoare odată realizată plantarea. Cultivarea şi recoltarea comercială de pawpaw sunt cel mai bine dezvoltate în sud-estul statului Ohio. Ohio Asociaţia Cultivatorilor de Pawpaw sponsorizează anual Festivalul Pawpaw Ohio de la Lacul Snowden lângă Albany, Ohio. Acest grup face presiuni la Ohio General Assembly pentru ca pawpaw să devină frucutl statal. Florile nu se pot autopoleniza, având nevoie de polenizare încrucişată. Florile produc un iz similar celui al cărnii în descompunere pentru a atrage muşte de gunoi şi cărăbuşi pentru polenizarea încrucişată. Lipsa acesteia este cauza principală pentru obţinerea unei cantităţi mici de fructe, de aceea cultivatorii recurg la polenizarea manuală sau la agăţarea unor bucăţi de carne pentru a atrage insectele. Acest arbore colonial are puternica tendinţă de a forma desişuri dacă nu este controlat.