Jan van Eyck

Jan van Eyck (n. ca. 1390, Maaseyck - d. 9 iulie 1441, Brugge) a fost un pictor flamand din perioada târzie a evului mediu. Din biografia lui Jan van Eyck lipsesc numeroase date. Nu se cunoaşte cu exactitate nici data naşterii sale. Primul document în care se găsesc date referitoare la persoana sa datează din jurul anului 1422. Alături de numele său se află titlul de maestru, care se cuvenea doar pictorilor care au deja la activ câteva realizări. Pe acest lucru se bazează istoricii care susţin că artistul trebuie să se fi născut cu vreo 30 de ani mai înainte, adică prin anul 1390, probabil în Maaseyck, un orăşel la nord de Maastricht. Nu cunoaştem lucrările din tinereţe ale lui Jan van Eyck. La început a fost ocupat cu activitatea de ilustrator, în rapidă dezvoltare, pe atunci, în Ţările de Jos şi în Franţa. Lui i se atribuie realizarea câtorva din miniaturile "Orologiul Torinului" aflate în proprietatea ducelui de Berry şi realizate, probabil, în 1424. Cunoştinţele de bază în instrucţia artistică şi le-a însuşit, probabil, în familie, mai exact de la fratele său mai mare, Hubert, un pictor "mult apreciat", după cum glăsueşte epitaful său. Jan van Eyck a lucrat pentru familiile nobilr, ca de pildă pentru ducele Ioan de Bavaria, care -în 1419 - a preluat controlul asupra unor provincii aparţinând Ţărilor de Jos. Jan van Eyck era pictor oficial şi, în acelaşi timp, "valet de chambre" al suveranului. Din octombrie 1422 până în septembrie 1424, artistul se ocupă de decorarea palatului ducal. După moartea lui Ioan de Bavaria, van Eyck se mută la Brugge şi din mai 1425 intră în serviciul ducelui de Burgundia, Filip al III-lea cel Bun. Începând cu anul 1426, din însărcinarea ducelei, efectuează câteva călătorii cu misiuni diplomatice în Spania şi Portugalia, printre altele, cu scopul de găsi la curţile regale respective o soţie pentru ducele Filip. Tratativele sunt fructuoase şi, în decembrie 1429, infanta Isabella, fiica regelui Juan I cel Mare al Portugaliei, soseşte la Brugge şi devine soţia ducelui Filip. Între călătorii, van Eyck găseşte timp pentru a lucra la "Altarul din Gent" al catedralei St. Bavo, cunoscut şi cu numele de "Altarul mielului mistic", pe care îl termină după o muncă de şase ani, în 1432. Cam în aceeaşi perioadă, în 1433, van Eyck se căsătoreşte cu Margarethe, cu zece ani mai tânără decât el, părăseşte curtea şi se stabileşte la Brugge. Au doi copii, un băiat şi o fată, Lyevine, care devine călugăriţă la mănăstirea Sf. Agneta din Maaseyck. Pictorul lucrează mai departe pentru Filip cel Bun şi, probabil în 1436, pleacă într-o "misiune confidenţială" la Praga. În această perioadă, însă, se dedică mai mult artei. De la jumătatea anilor treizeci, când pictează foarte mult, datează unele dintre cele mai importante opere ale sale, printre care "Portretul soţilor Arnolfini" (1434) şi "Madona cancelarului Rolin" (1435). "Soţii Arnolfini" este, poate, cel mai cunoscut tablou al lui van Eyck. El înfăţişează pe negustorul din Lucca, Giovanni Arnolfini, cu prilejul căsă toriei sale cu Giovanna Cenami. Tabloul constituie o excelentă ilustrare a ceea ce Panofsky a numit "simbolismul asuns" al lui van Eyck. Într-adevăr, artistul flamand pictează cu atâta naturaleţe personajele şi obiectele legate de sfera sacrului, încât ele nu prezintă nicio deosebire faţă de oamenii şi obiectele obişnuite. Din puct de vedere pictural, trebuie evidenţiat efectul deosebit produs de imaginea din oglindă şi care, aşa cum arată André Chastel, stârneşte "senzaţia de miracol şi, totodată, "sparge rânduiala lucrurilor prin zugrăvirea figurilor miniaturale". "Madona ancelarului Rolin" îl înfăţişează pe Nicolas Rolin, cancelarul lui Filip cel Bun, îngenuchiat în faţa copilului Iisus, pe care îl ţine în braţe Madona aşezată pe tron. Unul dintre elementele cele mai originale ale tabloului este priveliştea oraşului şi peisajul carese vdesfăşoară în fundal, printre două coloane splendide. Arta peisagisticii este aici însuşită la perfecţie, van Eyck zugrăveşte realităţile oraşului cu o minuţiozitate incredibilă: trecători pe străzi, figuri mici, vizibile totuşi, pe pod, fragmente de clădiri etc. Lanţul muntos abia perceptibil în depărtare este în contrast cu cel de-al doilea plan al imaginii, unde într-o grădină luxuriantă, plină de flori, se plimbă păuni. Ducele îşi exprimă recunoştinţa faţă de opera pictorului şi, după moartea acestuia, survenită la Brugge, la 9 iulie 1441, oferindu-i văduvei artistului o importantă sumă de bani "în semn de recunoaştere a meritelor soţului şi ca o expresie a comapasiunii pentru pierderea pe care ea şi copiii au suferit Portretul soţiei sale Margarethe datează din 1439. Conform unei inscripţii descoperote pe rama tabloului, soţia artistului avea, pe vremea realizării portretului, circa 35 de ani. Naturalismul lui van Eyck şi atenţia acordată celor mai mici detalii se reflectă, aparent paradoxal, şi în picturile pe teme religioase. Figurilor lui le este caracteristică liniştea desăvârşită dată de lipsa conflictelor interne. În tabloul "Madona canonicului van der Paele" (1436) van Eyck dă dovadă de o excepţională capacitate compoziţională, obţinută prin simetria consecventă pe care o păstrează în relaţia dintre personajele tabloului precum şi în raportul dintre figuri şi arhitectura din imagine. Tabloul se distinge printr-o uimitoare staticitate, toate mişcările par încremenite. El a jucat un rol decisiv în istoria picturii europene, în acelaşi timp şi un remacabil inovator, fiind cel care a introdus pictura în ulei, ceea ce a adus cu sine revoluţionarea picturii universale. Opera sa l-a făcut celebru şi în străinătate, în primul rând în Italia, acolo unde unui pictor străin nu îi era deloc uşor să obţină aprecieri şi succese. Cât priveşte stilul său, van Eyck a ajuns la o perfecţiune incredibilă în desenul formelor, în redarea materialelor, precum şi reprezentarea chipurilor omeneşti.