Join US!

09 iulie 2011

Bătălia de la Borodino

Battle of Borodino.jpgBătălia de la Borodino (fr: Bataille de la Moskova), a avut loc la 7 septembrie 1812, la 125 km de Moscova, între trupele franceze conduse de Napoleon şi trupele ruseşti conduse de Kutuzov. Bătălia, deşi a fost o victorie tactică şi strategică franceză incontestabilă, nu a reprezentat triumful complet de care Napoleon avea nevoie pentru a-l convinge pe Ţarul Alexandru I să încheie pacea. Ca urmare a bătăliei, trupele franceze au avut drumul deschis spre capitala economică a Rusiei, Moscova, pe care o vor ocupa timp de o lună şi jumătate, în aşteptarea tratativelor de pace. Acestea din urmă nu se vor materializa şi, odată cu venirea iernii, francezii sunt nevoiţi să se retragă, cu pierderi uriaşe cauzate de crunta iarnă rusească.