Ioan al II-lea al Portugaliei

João II, Rege al Portugaliei OG (pronunţia portugheză în AFI ʒu'ɐ̃ũ; română: Ioan al II-lea), Prinţul Perfect (portugheză o Príncipe Perfeito), al patrusprezecelea rege al Portugaliei şi Algarves, s-a născut în Lisabona, pe 3 martie 1455, şi a murit în Alvor, pe 25 octombrie 1495. A fost fiul regelui Alfonso al V-lea al Portugaliei, şi a Elisabetei de Coimbra, prinţesa Portugaliei. Ioan al II-lea i-a urmat pentru scurt timp pe tron tatălui său în 1477, când acesta s-a retras la o mânăstire, dar a devenit rege doar în 1481. Ca prinţ, Ioan al II-lea şi-a acompaniat tatăl în campaniile din nordul Africii, şi a fost numit cavaler în urma victoriei de la Arzila, din 1471. În 1473 s-a căsătorit cu Leonora de Viseu, infanta Portugaliei şi verişoara lui primară. Încă de tânăr, nu era popular printre curteni, deoarece nu acorda atenţie influenţelor externe, şi părea că dispreţuieşte intriga. Nobilii (în special Ferdinand al II-lea, Duce de Bragança) se temeau de viitoarele acţiuni ale lui Ioan ca rege. Temerile lor se vor dovedi a fi justificate. După ascensiunea oficială la tron pe 1481, Ioan al II-lea a luat o serie de măsuri pentru a limita puterea importantă a aristocraţiei sale, şi pentru a-şi acorda mai multe prerogative. În scurt timp, nobilii au început să conspire; Ioan doar a aşteptat. Scrisori de nemulţumire şi rugăminţi de a interveni au fost schimbate între Ducele de Bragança şi regina Elisabeta I a Castiliei. În 1483, corespondenţa a fost interceptată de spioni regali. Casa de Bragança a fost scoasă în afara legii, terenurile ei au fost confiscate, şi ducele a fost executat în Évora. În anul următor, Ducele de Viseu, văr şi cumnat al regelui, a fost chemat la palat şi înjunghiat de însuşi regele, deoarece era suspectat de participarea la o nouă conspiraţie. Multe alte persoane au fost executate, asasinate sau exilate în Castilia, inclusiv episcopul de Evora, care a fost otrăvit în închisoarea unde era deţinut. Se spune că regele ar fi zis, în legătură cu nobilii rebeli : „Sunt lordul lorzilor, nu servitorul servitorilor”. În urma acestor evenimente, nimeni din regat nu mai îndrăznea să-l înfrunte pe rege. Ioan al II-lea a putut să guverneze cum a dorit, fără să mai fie ameninţat de conspiraţii. Nobilii care s-au aliat cu Ioan, sau care s-au predat, au fost obligaţi să depună jurăminte publice de loialitate, în schimbul cărora se bucurau de unele privilegii, cu toate că trebuiau oricum să plătească unele taxe. Având de condus un regat falimentat, Ioan al II-lea a încercat să rezolve situaţia creând un regim agil, în care Consiliul Erudiţilor a jucat un rol vital. Regele a verificat apoi istoria oamenilor din regat, alegând membri în funcţie de abilităţi, talente şi recomandări. Plângerile populare şi actele judiciare se bucurau în general de simpatia regelui. Chiar şi înainte de Tratatul de la Tordesillas, Ioan al II-lea obţinuse atât de mult profit din investiţiile sale în exploraţiile şi expansiunea de peste mări, încât moneda portugheză devenise cea mai puternică din Europa. Regatul a putut să strângă în sfârşit taxe pe cont propriu, din moment ce îşi plătise toate datoriile, în special mulţumită principalei surse de aur din acea vreme, coasta din Guinea.