Ioan al III-lea al Portugaliei

Ioan al III-lea al Portugaliei (portugheză: João III, AFI ʒuˈɐ̃ũ) (7 iunie 1502–11 iunie 1557), supranumit o Piedoso („Cel Pios”), a fost al cincisprezecilea rege al Portugaliei şi al Algarve. Născut în Lisabona, a fost fiul regelui Manuel I al Portugaliei, şi a reginei consoartă Maria de Aragon (a treia fiică a lui Ferdinand al II-lea de Aragon şi a Elisabetei I a Castiliei). Ioan i-a urmat pe tron tatălui său în 1521, la numai nouăsprezece ani. În perioada în care el a urcat pe tron, Imperiul Portughez se afla la culmea puterii sale mercantile şi coloniale, iar capitala lui, Lisabona, ocupa o poziţie de importanţă globală din punct de vedere comercial. În timpul domniei sale, posesiunile portugheze din Asia şi Lumea Nouă au fost extinse, în special prin colonizarea portugheză a Braziliei. Politica lui Ioan al III-lea de întărire a bazelor portugheze din India (precum Goa) a asigurat monopolul portughez asupra comerţului cu mirodenii, şi datorită acestui fapt Ioan al III-lea a fost numit „Regele Băcan”. Pe durata domniei sale, portughezii au devenit primii europeni care au intrat în contact atât cu China, în timpul Dinastiei Ming, cât şi cu Japonia, în perioada Muromachi. A abandonat teritoriile musulmane din Africa de Nord, în favoarea comerţului cu India şi investiţiilor din Brazilia. În Europa, a îmbunătăţit relaţiile Portugaliei cu regiunea baltică şi Rhinelandul, sperând că va stimula astfel comerţul ţării. Ioan a fost responsabil pentru evanghelizarea Orientului Îndepărtat şi Braziliei, parţial prin trimiterea acolo a misionarilor iezuiţi. Atât iezuiţii, cât şi Inchiziţia portugheză, introdusă în 1536, aveau să devină instituţii cheie în Portugalia şi pe cuprinsul imperiului. Iezuiţii au avut un rol important în medierea relaţiilor dintre portughezi şi nativi, iar Inchiziţia a scutit Portugalia de conflictele civile şi războaiele religioase din Franţa şi din alte ţări ale Europei secolului XVI. În ultimii ani ai domniei lui Ioan, colonia portugheză Brazilia îşi începuse dezvoltarea rapidă ca producătoare de zahăr, ceea ce a compensat declinul gradual al veniturilor din Asia, şi acea dezvoltare a continuat pe durata domniei nepotului şi succesorului său, Sebastian al Portugaliei, care a devenit rege după ce Ioan a murit de apoplexie, în 1557.Prinţul Ioan, fiul cel mare al regelui Manuel, s-a născut pe 6 iunie 1502. Evenimentul a fost marcat de o capodoperă a teatrului portughez, „Piesa Vizitării, sau Monologul Văcarului” de Gil Vicente, pusă în scenă în camera reginei. Tânărul prinţ a fost declarat moştenitor al tronului în 1503, şi a primit o educaţie aleasă, avându-i printre profesori pe astrologul Tomás de Torres şi pe Diogo de Ortiz, Episcop de Viseu. Unul dintre profesorii săi a fost Luís Teixeira, un umanist educat în Italia. Cronicarul lui Ioan a afirmat că „D. Ioan al III-lea făcea cu uşurinţă faţă problemelor, compensându-şi pe timpul domniei lipsurile din cultură cu deprinderile dobândite din experienţe” (António de Castilho, Elogio d'el-rei D. João de Portugal, terceiro, do nome). În 1514 a primit o casă proprie, şi în câţiva ani a început să-şi ajute tatăl în chestiunile administrative. Când avea şaisprezece ani s-a stabilit că se va căsători cu verişoara lui primară, Eleonora de Habsburg, fiica cea mare a lui Filip cel Frumos de Austria-Burgundia şi a Ioanei de Castilia, dar până la urmă ea s-a căsătorit cu tatăl lui Ioan, regele Manuel I, care rămăsese văduv. Ioan s-a simţit profund ofensat : cronicarii au notat că de atunci a devenit melancolic, şi nu a mai fost ca înainte. Unii istorici pretind că acesta a fost unul din motivele principale care aveau să-l determine pe Ioan să devină un credincios fervent.