Henric al II-lea al Franţei

Henric al II-lea (31 martie 1519 – 10 iulie 1559) din dinastia Valois a fost rege al Franţei între 1547 - 1559. Henric s-a născut la Castelul Saint-Germain-en-Laye, situat în apropierea Parisului şi a fost al doilea fiu al regelui Francisc I al Franţei şi al reginei Claude de France (fiica regelui Ludovic al XII-lea al Franţei). La naştere a primit titlul de duce de Orléans iar prenumele l-a datorat naşului său, Henric al VIII-lea al Angliei.[1] . Tatăl său a fost capturat în Bătălia de la Pavia în 1525 de duşmanul său Carol Quintul şi ţinut prizonier în Spania.[2] Pentru a se obţine eliberarea sa, Henric şi fratele său mai mare au fost trimişi în Spania în locul său. Ei au rămas în captivitate timp de trei ani. Jean Capello, ambasadorul Veneţie la curtea Franţei l-a descris ca fiind "înalt şi bine construit, cu figura frumoasă şi agreabilă şi un ten puţin maro". Spre deosebire de tatăl său Francisc I, Henric era o natură mai taciturnă. În 1536, când fratele său mai mare, Francisc, a murit după un meci de tenis, Henric a devenit moştenitor al tronului. I-a succedat tatălui său la vârsta de 28 de ani şi a fost încoronat ca regele Henric al II-lea al Franţei la 25 iulie 1547 la Catedrala Notre-Dame din Reims. Domnia lui Henric a fost marcată de războaie cu Austria şi de persecutarea hughenoţilor protestanţi. Printre metodele de prigonire a hughenoţilor de către catolici se pot aminti: arderea pe rug, tăierea limbii; aceste măsuri draconice se puteau lua doar la bănuiala de a fi protestanţi. S-a reglementat strict domeniul publicaţiilor prin interzicerea vânzării, importului sau imprimării de orice carte neaprobate. Războiul din Italia din 1551-1559, uneori cunoscut sub numele de Războiul Habsburgic-Valois, a început atunci când Henric a declarat război împotriva lui Carol al V-lea cu intenţia de a recupera Italia şi de a asigura Franţei dominaţia în afacerile europene. Henric al II-lea s-a aliat cu prinţii protestanţi germani prin Tratatul de la Chambord din 1552. Simultan, a continuat alianţa politică a tatălui său dintre Franţa şi Imperiul Otoman care i-a permis lui Henric să facă presiuni pentru cuceriri franceze spre Rin în timp ce o flotă franco-otomană apăra sudul Franţei.[3] Henric a capturat oraşele episcopale Metz, Toul şi Verdun şi a învins armata habsburgică în Bătălia de la Renty în 1554. Încercarea franceză de a invada Toscana în 1553 a eşuat în Bătălia de la Marciano. După abdicarea lui Carol Quintul în 1556 şi după împărţirea Imperiul habsburgic între Filip al II-lea al Spaniei şi Ferdinand I, punctul central al războiului s-a mutat în Flandra, unde Filip în alianţă cu Emanuel Filibert de Savoia, a învins Franţa la St Quentin. Intrarea Angliei în război mai târziu în acel an a condus la capturarea oraşului Calais iar armatele franceze au jefuit posesiunile spaniole din Ţările de Jos. Henric a fost totuşi nevoit să accepte în 1559 pacea de la Cateau-Cambrésis între Spania şi Franţa, în care a renunţat la orice alte pretenţii în Italia. Franţa a renunţat la Piemont şi Savoia pentru Ducele de Savoia însă a păstrat Saluzzo, Calais şi oraşele Metz, Toul şi Verdun. Spania a păstrat Franche-Comté. Emanuel Filibert de Savoia s-a căsătorit cu Margareta a Franţei, sora lui Henric al II-lea iar Filip al II-lea al Spaniei s-a căsătorit cu fiica lui Henric, Elisabeta de Valois. Henric a crescut-o la curtea sa pe tânăra Maria Stuart şi a căsătorit-o cu fiul său cel mare în speranţa de a utiliza acest lucru în cele din urmă pentru a stabili o cerere dinastică în Scoţia. Henric şi Maria Stuart au semnat un document secret, ilegal conform legilor din Scoţia, care ar fi asigurat domnia familiei de Valois în Scoţia chiar dacă ea ar fi murit fără să aibe un moştenitor. La turnirul de sărbătoare pentru încheierea păcii cu Habsburgii la data de 20 mai 1559 şi pentru celebrarea căsătoriei fiicei lui, regele Franţei a fost rănit mortal de o lance a lui Gabriel Montgomery, căpitam al gărzii scoţiene a regelui. Lancea i-a străpuns ochii şi, în ciuda eforturilor chirurgului regal Ambroise Paré, el a murit la 10 iulie 1559 de septicemie.[4] A fost înmormântat la biserica Saint Denis din Paris. Moartea lui Henric a fost un factor care în cele din urmă a dus la sfârşitul acestui sport.[5] După o serie de lupte interne între fiii lui pentru tronul Franţei, succesorul la tron a fost Francisc al II-lea care a murit anul următor şi a fost succedat de doi fraţi ai săi. Mama lor a fost regentă.