Cetatea Ciceu

Cetatea Ciceu este o fortăreaţă medievală din actualul judeţ Bistriţa-Năsăud, România, în punctul de întâlnire al teritoriului localităţilor Ciceu-Corabia, Ciceu-Giurgeşti şi Dumbrăveni. În evul mediu a făcut parte din comitatul Belső-Szolnok (Solnocul Interior, integrat în comitatul Solnoc-Dăbâca la 1876). Cetatea a fost ridicată la sfârşitul secolului al XIII-lea într-un punct strategic, pe o colină vulcanică de 683 m altitudine, de unde şi numele de Ciceu (din maghiarul csucs - vârf)[1]. Dieta Transilvaniei a dispus demantelarea cetăţii la 1544, iar amplasamentul a devenit ulterior carieră de pietre de moară. Ruinele sunt astăzi în stare de distrugere avansată şi elementele care se mai păstrează nu permit cronologizarea[2]. Singura mărturie iconografică este gravura din anul 1866, aceasta fiind mai degrabă o reprezentare romantică, decât una riguroasă, a ruinelor la acea dată. Unul dintre turnurile înfăţişate prezintă pe latura de nord o fereastră gotică, al cărui contur s-a păstrat până astăzi. Totuşi, ipoteza unei funcţii de locuinţă este pusă sub semnul întrebării, turnul fiind umplut şi neprezentând urme ale unei intervenţii ulterioare anului 1866. Cel de-al doilea turn are în realitate o poziţie diferită faţă de cea din gravură, el fiind suspendat deasupra prăpăstiei, la 4 m distanţă de cel dintâi[2]. În partea de sud a cetăţii se mai păstrează două mostre de zid, iar la nord-est se disting urme ale şanţului de apărare, cu o deschidere de 3-5 m, precum şi a valului de pământ ridicat în faţa acestuia. Un zid pornea probabil din partea de nord-est a cetăţii, până în partea de nord-vest, unde se înfigea în dealul Măgura. Acesta din urmă este legat de dealul cetăţii printr-o şa îngustă şi contribuia la apărarea edificiului dinspre vest. Grosimea probabilă a curtinelor era între 1,3-4 m. În ansamblu, construcţia punea excelent în valoare un sistem de apărare natural, fiind foarte dificil de cucerit[2]. O reconstrucţie credibilă este, insă, greu de realizat, cel puţin în condiţiile actuale. S-a postulat o formă poligonală aducându-se ca argument stema adoptată la 1746 de comitatul Belső-Szolnok. Aceasta prezintă într-adevăr reprezentarea stilizată a unei cetăţi în ruină, cu patru turnuri în plan pătrat, aflată pe un vârf de deal, cu o piatră de moară la poale. Deşi referinţa la ruinele Cetăţii Ciceului este probabilă, precizia unei reprezentări heraldice târzii, necoroborată cu alte elemente, trebuie pusă sub semnul întrebării[2]. Lăsând la o parte confuzia cu cetatea Ciceu-Ciuc (judeţul Harghita), responsabilă probabil pentru unele erori din istoriografie, stăpânirea între a doua jumătate a secolului al XV-lea şi prima jumătate a secolului al XVI-lea de către domnii Moldovei a Cetăţii Ciceului, cu titlu de fief, a pus pe unele cercetări umbra naţionalismului[2][3]. De aici au rezultat unele reconstituiri ce ţin de fantastic; de menţionat fotografia prezentată de Radu Constantinescu a unei cetăţi perfect conservate, cu incintă rectangulară şi bastioane pe colţuri, care în mod clar nu are cum să aparţină Ciceului[4].