Cetatea Clujului

Mari grupuri de colonişti saşi s-au aşezat în cetatea Clujului în timpul regelui Ştefan al V-lea al Ungariei, după decimarea populaţiei oraşului în timpul atacurilor tătare. Cetatea Regală Castrum Clus a dobândit o organizare urbană până în secolul XV. Împăratul romano-german Sigismund de Luxemburg, devenit totodată rege al Ungariei, a acordat în anul 1405 Clujului rangul unui Oraş Liber Regesc, scoţându-l astfel de sub autoritatea voievodului Transilvaniei. Aceasta a ajutat Clujul să devină un centru pentru producţia şi schimbul de mărfuri. Aproximativ 5 000 de oameni se îndeletniceau cu agricultura, munca în atelier, dar şi cu distracţiile specifice oraşului. Pe atunci populaţia era formată din saşi, secui şi în mică măsură români. Rolul meşteşugului în muncile oraşului a crescut mult, ulterior dezvoltându-se mai multe bresle meşteşugăreşti. Tot acum oraşul a primit dreptul de a îşi clădi ziduri, bastioane şi turnuri de apărare. S-a început construirea zidurilor, ceea ce a durat până la finalul secolului XVI. Suprafaţa noii cetăţi (45 ha) era aproximativ dublă faţă de cea a primei incinte medievale, traseul (vezi harta) fiind de-a lungul Pârâului Ţiganilor la est (actualele străzi Emil Isac şi Samuil Micu), la nord în perimetrul dintre actualele străzi Potaissa şi Mihail Kogâlniceanu, respectiv Avram Iancu. La est urma linia străzii Baba Novac, Cuza Vodă, iar apoi continua pe partea nordică tot de-a lungul Canalul Morilor. Fortificaţia timpurie îşi păstrează funcţiile de apărare devenind un castellum al oraşului. Incinta este practic terminată în preajma jumătăţii veacului al XV-lea, poarta de est fiind de exemplu ridicată în 1449. S-au folosit blocuri mari din piatră pentru ridicarea unor ziduri masive cu contraforţi de întărire, creneluri şi metereze, drum de strajă pe console de piatră cu scări de retragere. [1] O a doua etapă de construcţie se întinde intre anii 1470 - 1507 când se construiesc între altele Poarta de vest şi Turnul Podului. [2] În cele din urmă lucrări importante sunt efectuate între 1515 şi 1525, un edict din 1571 al regelui Ludovic al II-lea scutindu-i de altfel pe clujeni de taxe pentru eforturile lor de întărire a apărarii oraşului. Cu totul particulare pentru regiune şi perioadă sunt zidurile ridicate exclusiv în piatră şi prevăzute cu creneluri. Celelalte fortificaţii ardelene renunţaseră la acea dată la astfel de rezolvări. [2] Fortificaţiile erau impresionante, intra-muros-ul ocupând 45 de hectare. Accesul se făcea prin barbacane. Existau în total în jur de 20 de turnuri şi porţi care erau întreţinute, pe timp de pace şi apărate, pe timp de război de bresle meşteşugăreşti, al căror nume îl şi purtau [2].