Bătălia de la Valea Albă

Bătălia de la Valea Albă a fost un eveniment important din istoria medievală a Moldovei. Bătălia a avut loc lângă Războieni sau Valea Albă (judeţul Neamţ), la data de 26 iulie 1476, între o mică armată moldovenească sub comanda lui Ştefan cel Mare şi armata invadatoare a Imperiului Otoman, condusă de însuşi sultanul Mehmed al II-lea. Oastea lui Ştefan cel Mare era compusă din Oastea mică, denumită aşa pentru că era compusă din cetele de pe moşiile boierilor şi cetele de târgoveţi, o oaste preponderent călare şi relativ bine înarmată, care putea ajunge la un efectiv de 12-15.000 de oameni şi Oastea Mare, care era compusă pe lângă oastea mică şi din cetele de răzeşi care nu erau la fel de bine înarmaţi, dar care putea ajunge pana la 40 - 50.000 de oameni. În primăvara anului 1476, la cererea sultanului, cetele tătăreşti au invadat Moldova, aproximativ 15.000 de tătari înaintând din estul Moldovei către sud-vest, pentru a urmări o joncţiune cu trupele turceşti. Ştefan cel Mare a pornit în primul rând împotriva tătarilor, cu întreaga sa oaste, şi i-a înfrânt în dreptul localităţii Ştefăneşti (azi în judeţul Botoşani) de pe malul Prutului, scăpând astfel de un adversar extrem de incomod prin mobilitatea sa. Deşi victoria lui Ştefan împotriva tătarilor este categorică, el este nevoit să elibereze din oastea sa mari cete de răzeşi care cereau să fie lăsaţi să se întoarcă la vetrele lor pentru a vedea care au fost urmările invaziei tătăreşti asupra satelor lor. Astfel, lui Ştefan i-a rămas la dispoziţie doar oastea mică, de aproximativ 12-15.000 de oameni, la care se adăugau cetele de răzeşi din nordul Moldovei, ale căror gospodării rămăseseră neatinse de tătari. Cu aceasta oaste, Ştefan a hărţuit oastea otomană, atacând în principal cetele de cavalerie uşoară turceşti (achingii) care conform tradiţiei asigurau prin jaf aprovizionarea armatei otomane cu nutreţ şi hrană. Bătălia a fost începută de Ştefan cel Mare în jurul orei 3 după amiază, când o parte din cavaleria moldovenească (aproape 4.000 de oameni) a atacat tabăra musulmană. Trebuie spus că un alt corp de oaste de aproximativ 1.000 de oameni a fost ascuns într-un pâlc de pădure, acest grup de călăreţi având misiunea de a-i ataca din flanc pe cei care i-ar fi urmărit pe cei care deschideau lupta. Mahomed Cuceritorul, dorind să rezolve într-o singură bătălie decisivă soarta campaniei, ordonă riposta împotriva moldovenilor. Cei 4.000 de călăreţi moldoveni sunt atacaţi şi aceştia se retrag către Valea Pârâului Alb, vale ce fusese întărită pe ambii versanţi cu trunchiuri de copaci, căruţe şi tunuri pentru a se asigura o mai bună protecţie a celor care urmau să se apere aici. Călăreţii moldoveni se retrag urmăriti de cetele de achingii din Rumelia şi Anatolia, iar turcii sunt prinşi în focul încrucişat al tunurilor moldoveneşti şi al trupelor de arcaşi şi arbaletieri moldoveni. Mai mult, la aceasta ambuscadă se adaugă şi atacul din flanc şi din spate al celor 1.000 de călăreţi lăsaţi de Ştefan în pâlcul de pădure. Această acţiune a dus la decimarea şi dezorganizarea totală a cavaleriei uşoare turceşti. Pentru a reechilibra lupta, Mahomed a ordonat trupei de infanterie de elită de care dispunea (ienicerii) să atace poziţiile moldovene, dar aceştia, după aproape o oră petrecută sub tirul artileriei şi arcaşilor moldoveni, dau semne că se retrag. Atunci Mahomed a decis să se avânte personal în luptă alături de garda sa şi de trupele de spahii (spahii erau nobilii turci, formând cavaleria de elită a Imperiului Otoman). Exemplul său a ridicat moralul ienicerilor şi un al treilea val de atac s-a revărsat spre poziţiile moldovene. Apărarea moldoveană este străpunsă aproape de lăsarea serii. Ştefan a lăsat pe poziţie un mic contingent din Oastea Mică ce avea rolul de a întârzia o eventuală angajare a cavaleriei turceşti în urmărirea trupelor sale şi la adăpostul întunericului se retrage. Armata Moldoveană a fost învinsă, dar pierderile au fost foarte mari de ambele părţi. Dacă turcii au pierdut aproape 30.000 de oameni, Ştefan a pierdut 11 boieri din Sfatul ţării, iar aproape 1.000 de oameni care au acoperit retragerea moldovenilor au fost făcuţi prizonieri. Cronicarii vremii au menţionat că tot câmpul de luptă a fost acoperit de oasele celor căzuţi, ceea ce reprezintă probabil o sursă a toponimului Valea Albă.