Bătălia de la Quebec

Bătălia de la Quebec (în franceză Bataille de Québec) s-a dat la 31 decembrie 1775 între forţele Armatei Continentale americane şi apărătorii britanici ai oraşului Quebec, la începutul Războiului American de Independenţă. Bătălia a reprezentat prima mare înfrângere pentru americani în acest conflict, şi s-a soldat cu mari pierderi. Generalul Richard Montgomery a murit, Benedict Arnold a fost rănit, iar Daniel Morgan şi alţi 400 de oameni au căzut prizonieri. Garnizoana oraşului, un amestec pestriţ de trupe regulate şi localnici voluntari în frunte cu guvernatorul Quebecului, generalul Guy Carleton, au suferit pierderi minore. Armata lui Montgomery capturase Montrealul la 13 noiembrie, iar la începutul lui decembrie făcuseră joncţiunea cu o forţă condusă de, ai cărui oameni mărşăluiseră prin sălbăticia New Englandului de Nord. Guvernatorul Carleton se refugiase din Montreal la Quebec, care era următorul obiectiv al americanilor, iar oraşul a fost întărit cu trupe în ultimul moment înainte de sosirea atacatorilor. Îngrijorat că în curând vor expira contractele soldaţilor săi, Montgomery a lansat pe finalul anului un atac pe o furtună de zăpadă care putea ascunde mişcările armatei sale. Planul era ca unele contingente separate conduse de Montgomery şi Arnold să conveargă în zona joasă a oraşului, după care să escaladeze zidurile ce protejau centrul. Forţa lui Montgomery s-a întors după ce acesta a fost ucis de o salvă de tun la începutul luptei, dar forţa lui Arnold a pătruns mai mult în periferiile oraşului. Arnold a fost şi el rănit la începutul atacului şi a lăsat conducerea asaltului în seama lui Morgan înainte de a fi încercuit la marginea oraşului şi obligat să se predea. Arnold şi americanii au continuat să asedieze ineficient oraşul până în primăvară, când au sosit întăriri ale britanicilor. În bătălie şi în asediul ce a urmat, canadienii francofoni au fost activi de ambele părţi ale conflictului. Forţele americane au primit provizii şi ajutor logistic din partea unor localnici, şi, pe de altă parte, printre apărătorii oraşului se aflau şi numeroşi voluntari. Când americanii s-au retras, ei au fost însoţiţi de mai mulţi susţinători ai lor; cei rămaşi în urmă au fost supuşi diferitelor pedepse după ce britanicii au recâştigat controlul asupra provinciei. La scurt timp după izbucnirea Războiului American de Independenţă în aprilie 1775, o mică forţă condusă de Ethan Allen şi Benedict Arnold au capturat importanta cetate de la Ticonderoga la 10 mai. Arnold a continuat cu un raid asupra Fortului Saint-Jean nu departe de Montreal, alarmând administraţia britanică de acolo.[5] Aceste acţiuni i-au determinat pe liderii britanici şi pe cei rebeli să ia în calcul posibilitatea unei invazii a provinciei Quebec de către forţele rebele ale celui de al Doilea Congres Continental, iar guvernatorul Quebecului, generalul Guy Carleton, a început să mobilizeze forţele defensive ale provinciei. După ce a respins la început ideea unui atac asupra Quebecului, Congresul l-a autorizat pe comandantul Departamentului de Nord al Armatei Continentale, general-maior Philip Schuyler, să invadeze provincia dacă va considera că este necesar. Schuyler a început imediat să acţioneze în sensul obţinerii de oameni şi materiale pentru o expediţie la Ticonderoga şi Fort Crown Point. Ca parte a unei ofensive propagandistice americane, în provincie au circulat scrisori din partea Congresului şi din partea Adunării Provinciale New York, prin care se promitea eliberarea de guvernul oprimator.[6] Benedict Arnold, trecut cu vederea la alegerea comandantului expediţiei, l-a convins pe generalul George Washington să autorizeze o a doua expediţie prin zonele sălbatice ale ceea ce este astăzi statul Maine direct către Quebec City.[7] Armata Continentală a început să avanseze spre Quebec în septembrie 1775. Scopul său, aşa cum era el declarat într-o proclamaţie a generalului Schuyler, era de a „îndepărta, pe cât posibil, trupele Marii Britanii” care „sub ordinele unui guvern despotic ... urmăresc să-şi pună concetăţenii şi fraţii sub jugul grelei robii.”[8] Generalul de brigadă Richard Montgomery a condus forţele din Ticonderoga şi Crown Point de-a lungul Lacului Champlain, a asediat cu succes Fort St. Jean, şi a capturat Montrealul la 13 noiembrie. Arnold a condus o forţă de 1.100 de oameni din Cambridge, Massachusetts într-o expediţie prin Maine către Quebec la scurt timp după plecarea lui Montgomery din Ticonderoga.[9] O importantă speranţă a americanilor care au înaintat înspre Quebec era cea că populaţia catolică franceză canadiană a provinciei şi a oraşului se va ridica împotriva dominaţiei britanice: cum britanicii preluaseră controlul asupra provinciei în urma Războiului Francez şi Indian din 1760, existau dificultăţi şi conflicte pe de o parte între populaţia locală şi pe de altă parte armata britanică şi administraţia civilă protestantă şi anglofonă. Tensiunile au fost atenuate prin adoptarea Legii Quebecului din 1774, prin care catolicii au reprimit unele drepturi civile şi biserica catolică a fost recunoscută. Majoritatea locuitorilor francezi ai Quebecului au ales să nu joace un rol activ în campania americană, în parte deoarece ajunseseră să accepte dominaţia britanică, sub care beneficiau de libertatea de a practica religia catolică şi de a-şi păstra limba şi cultura franceză.[10]