Bătălia de la Rovine

Bătălia de la Rovine a fost una dintre cele mai importante bătălii din istoria Ţării Româneşti şi a avut loc în data 17 mai 1395.După moartea neaşteptată a sultanului otoman Murad I pe câmpul de luptă de la Câmpia Mierlei (1389), fiul lui cel mare, Baiazid Ildîrîm, l-a urmat la tron. Imperiul lăsat de Murad I s-a dovedit repede fragil. Sub conducerea emirului din Karaman, principii anatolieni au profitat de evenimentele din Balcani şi au pornit ofensiva împotriva otomanilor. Drept răspuns Baiazid a strâns armata la Bursa, a recucerit teritoriile pierdute şi a anexat emiratele din vestul Anatoliei.[1] În primăvara anului 1390 Ioan al VII-lea Paleologul, susţinut de Baiazid, l-a detronat pe împăratul bizantin Ioan al V-lea. Deşi autoritatea lui Ioan al VII-lea părea bine stabilită, Manuel al II-lea, fiul bătrânului împărat, a intervenit în septembrie 1390 alungându-l pe uzurpator.[2] Ioan al V-lea şi-a încheiat domnia ca vasal otoman în timp ce fiul său era ţinut ostatic la curtea sultanului. După moartea împăratului (1391), Manuel a evadat de sub supravegherea lui Baiazid şi a fost încoronat împărat la Constantinopol, rămânând totuşi un vasal obligat la plata unui tribut şi constrâns la serviciu militar.[3] În acest timp otomanii îşi întăreau dominaţia în Balcani, cucerindu-i pe conducătorii locali sau atrăgându-i prin timâr-uri - pământ oferit în schimbul serviciului militar. Însă situaţia nu le era favorabilă pretutindeni. Regatul Ungar a întreprins câteva acţiuni de mică anvergură la graniţele cu Bulgaria, Serbia şi Bosnia,[4] iar Mircea cel Bătrân, voievod al Ţării Româneşti ocupă în 1389 întreg teritoriul aflat între Dunăre şi Marea Neagră, numit în titulatura sa Podunavia şi mai târziu Dobrogea, de la numele lui Dobrotici cel mai vechi stăpânitor al acestui teritoriu cunoscut de turci. Ca răspuns la ofensiva otomană în Dobrogea din 1391 sub comanda lui Firuz bei, în iarna 1393/1394 Mircea a devastat cuibul de achingii de la Karînovasî.[5] În 1391, cetele prădalnice ale lui Firuz bei reuşiseră să supună Ţaratul de Vidin fără luptă. Perioada următoare este caracterizată prin infiltrări ale cetelor otomane în Bulgaria ţarului Şişman. Acesta este deposedat de cetăţi pe rând, totul culminând cu luarea Nicopolelui prin vicleşug. Silistra a fost ferită de o soartă asemănătoare datorită vigilenţei ostaşilor munteni. Între timp, îngrijorat de situaţia din Balcani, Sigismund de Luxemburg atacă Serbia şi îi învinge pe turci şi pe sârbii aflaţi sub ascultarea lui Ştefan Lazarevici. În 1393, aflând că Şişman se aliase cu Sigismund al Ungariei, Baiazid a întreprins o campanie în Bulgaria, cucerind şi prădând oraşul Târnovo, luând ca robi aproape toată populaţia creştină a sa şi transformând ţaratul lui Şişman – el însuşi capturat – în paşalâc. În aceeaşi vreme este cucerită şi Silistra. Aşadar Balcanii, cu poziţiile strategice de la Dunăre şi dinspre Serbia vasală, încăpuseră pe mâna otomanilor. Pericolul campaniilor de cucerire a Ţării Româneşti şi a posesiunilor ungare dinspre Serbia era tot mai iminent[6]. Acţiunile lui Mircea în spaţiul balcanic, cât şi relaţiile acestuia cu regele Ungariei şi cu emirii anatolieni – care primejdiuiau poziţia otomană încă nesigură pe teritoriul european – l-au făcut pe Baiazid să întreprindă o expediţie personală de cucerire a Ţării Româneşti, în primăvara lui 1395[7]. Pentru a-şi spori posibilităţile de acţiune, la 7 martie 1395 Mircea cel Bătrân şi regele Sigismund de Luxemburg au încheiat la Braşov un tratat de cooperare militară antiotomană.