Bătălia de la Prohorovka

Bătălia de la Prohorovka (12 iulie 1943) s-a dat pe Frontul de Est în al Doilea Război Mondial ca parte a bătăliei de la Kursk din Uniunea Sovietică (circa 435 km sud de Moscova). În principal, Armata a 4-a Panzer a Wehrmachtului s-a ciocnit cu Armata a 5-a Gardă Tancuri din cadrul Armatei Roşii. A fost una dintre cele mai mari bătălii de tancuri din istoria militară. La 5 iulie 1943, Oberkommando der Wehrmacht a lansat Operaţiunea Citadela. Scopul înaltului comandament german era cel de a distruge considerabilele forţe sovietice din proeminenţa Kursk. Distrugerea Armatei Roşii de pe câmpul de luptă ar fi redat Wehrmachtului iniţiativa strategică pe Frontul de Est. Operaţiunea urma să fie efectuată de cinci armate germane, care urmau să prindă într-o manevră de cleşte de fiecare parte a proeminenţei Kursk. Comandamentul Suprem sovietic, Stavka, a prevăzut atacul german şi a pregătit o defensivă în adâncime, conform teoriei militare a operaţiunilor în profunzime. Mareşalul sovietic Gheorghi Jukov l-a convins pe Iosif Stalin că Armata Roşie trebuie să rămână în defensivă şi să provoace lupte de uzură cu armata germană. După ce forţele germane aveau să fie suficient de uzate de defensiva sovietică, sovieticii aveau să-şi folosească rezervele operaţionale într-o contraofensivă care să distrugă primele linii germane. În bătălia de la Kursk, forţele germane au fost oprite pe sectorul nordic Oriol. În sud însă, formaţiunile din Wehrmacht şi Waffen-SS au reuşit o pătrundere mai adâncă, apropiindu-se de Prohorovka. Armata Roşie a fost obligată să-şi angajeze rezervele mai curând decât ar fi dorit. Ciocnirea de blindate care a urmat a avut loc la 12 iulie 1943 şi a devenit cunoscută ca una din cele mai mari bătălii de tancuri din istorie. Ea a fost punctul de cotitură al ofensivei germane de încercuire a forţelor sovietice în proeminenţa Kursk. Asaltul german a eşuat în realizarea obiectivului său. Sovieticii au reusit să câştige o serie de ciocniri şi i-au împiedicat pe germani să le rupă liniile, dar atacurile sovietice asupra poziţiilor germane au fost şi ele respinse. La sfârşitul bătăliei ambele armate suferiseră pierderi grele. Sovieticii au pierdut mai mulţi oameni, dar resursele umane operaţionale şi strategice, precum şi rezervele materiale au permis Armatei Roşii să păstreze iniţiativa strategică şi operaţională.