Bătălia de la Stamford Bridge

Bătălia de la Stamford Bridge (lit. de la Podul Stamford) în Anglia este privită adesea ca un reper pentru sfârşitul Erei Vikinge în Marea Britanie.[1] Bătălia a avut loc la 25 Septembrie 1066, la puţin timp după ce armata norvegiană invadatoare condusă de regele Harald al III-lea a învins armata seniorilor nordici Edwin de Mercia şi Morcar de Northumbria în Bătălia de la Fulford cu două mile la sud de York. Regele Harold Godwinson al Angliei l-a întâmpinat pe Harald cu propria sa armată, luându-l prin surprindere, cu războinicii fără armuri şi nepregătiţi[2] după un marş forţat intrat în legendă şi care a străbătut regatul de la sud la nord. Conform Cronicii Anglo-Saxone (SA 1066), dar nemenţionată în versiunile precedente, la apariţia englezilor Podul de la Stamford a fost imediat ţinut de un berseker norvegian, înarmat cu o secure şi fără armură. Era vorba despre un războinic de statură impresionantă, mare chiar şi pe lângă Harald Hardrade (deci având peste 2 metrii). I-a inspăimântat pe englezi şi a ţinut podul o oră întragă ucigând pe oricine încerca să treacă. Până la urmă englezii l-au ucis cu lancea dintr-o barca poziţionată sub pod. Dar acest act de curaj solitar i-a dat regelui Harald al III-lea şi oamenilor săi destul timp să formeze un cerc pe un promotoriu forţându-i pe englezi să atace în urcare şi cu spatele la râu. [2] După o bătălie încrâncenată cu pierderi de ambele părţi, dar devastatoare mai ales pentru norvegieni (lipsiţi fiind de zale), Harald Hardråde şi seniorul Tostig, fratele lui Harold Godwinson, au căzut amândoi. Venirea de întăriri norvegiene a prelungit bătălia dar nu i-a schimbat cursul. Infrângerea norvegienilor a fost decisivă. Regele Harold Godwinson a acceptat un acord cu supravieţuitorii, inclusiv cu fiul lui Hardråde, Olaf, şi le-a dat permisiunea să se întoarcă în Norvegia luând cu ei şi trupul regelui lor, după ce au jurat să nu mai atace Anglia niciodată. Dar deşi a câştigat o bătălie Harold Godwinson urma să piardă în scurt timp un război împreună cu propria viaţă. La doar două săptămâni după aceea la 14 Octombrie, după ce mărşăluise tocmai din Yorkshire, a fost înfrânt de normanzii ducelui William Cuceritorul, în Bătălia de la Hastings. Cucerirea normandă a Angliei începuse.