Bătălia de la Poltava

Bătălia de la Poltava (în rusă Полта́вская би́тва, Poltavskaia bitva în suedeză Slaget vid Poltava, în ucraineană Битва під Полтавою, Bîtva pid Poltavoio) din ziua de 8 iulie 1709 (27 iunie stil vechi)[14] a reprezentat victoria decisivă a ţarului Petru I al Rusiei în faţa regelui Carol al XII-lea al Suediei într-una dintre cele mai celebre bătălii ale Marelui Război al Nordului. Ea este considerată a fi începutul declinului Suediei ca mare putere europeană, locul ei ca putere dominantă a Europei de Nord fiind luat de Rusia. Această bătălie a marcat şi sfârşitul ambiţiilor de independenţă ale ucrainenilor. Carol al XII-lea a fost în fruntea armate suedeze în victoriile de la Copenhaga şi de la Narva din 1700 când a scos temporar atât Danemarca cât şi Rusia din război. El însă nu a reuşit să tranşeze soarta conflictului şi a durat şase ani până să-l învingă pe ultimul combatant rămas în luptă, Augustus al II-lea al Saxoniei şi Poloniei. În acest timp, Petru I al Rusiei şi-a reclădit armata într-o formă modernă, bazată în principal pe infanteria pregătită să utilizeze corect tactici liniare şi arme de foc moderne. Apoi, el a obţinut o mare victorie de imagine, fondând oraşul Sankt Petersburg pe teritoriu suedez, în Ingria. Într-o tentativă de a pune capăt războiului, Carol a ordonat un ultim atac asupra centrului Rusiei, cu o posibilă ocupare a Moscovei din baza de campanie din Polonia. Armata suedeză de circa 44.000 de oameni a plecat din Saxonia la 22 august 1707 şi s-a deplasat încet către est. Când a ajuns la râul Vistula, a aşteptat ca acesta să îngheţe şi l-a traversat abia la 30 decembrie, după care a continuat prin Mazuria ostilă, cucerind Hrodna la 28 ianuarie 1708 după ce ruşii abandonaseră oraşul fără luptă. La acel moment, ruşii încercau să oprească o mare revoltă a cazacilor de la Don, cunoscută sub numele de răscoala lui Bulavin. Revolta a fost înăbuşit cu concursul forţelor Hetmanatului Căzăcesc în frunte cu Ivan Mazepa. Suedezii au continuat către zona din jurul Smarhonului şi Minskului înainte ca armata să fie încartiruită pentru iarnă. În vestul Poloniei rămăseseră 8.000 de dragoni în frunte cu generalul von Krassow.[15] Armata suedeză, care suferise de pe urma diferitelor boli epidemice în timpul iernii, a plecat la începutul lui iunie 1708 şi s-a îndreptat spre Smolensk. Primăvara, generalul Lewenhaupt din Curlanda primise ordine să strângă provizii şi să vină cu armata sa de circa 12.000 de oameni să se alăture armatei lui Carol, deşi el nu a plecat din Mitau decât la sfârşitul lui iunie şi nu s-a putut întâlni cu forţele lui Carol decât la 11 octombrie.[16] La un moment dat, ei se aflau la doar 130 de kilometri distanţă unul de altul, dar Carol a renunţat deoarece avea nevoie de provizii şi s-a întors spre sud în Ucraina în căutarea de grâne şi de vreme mai blândă. Conform cronicilor ruseşti, forţele ucrainene, conduse de hetmanul cazac Ivan Mazepa, purtau de ceva vreme tratative cu Carol, iar în acest moment, Mazepa s-a aliat oficial cu suedezii pentru a obţine independenţa faţă de Rusia. Nu există însă documente sau alte probe directe care să ateste negocieri preliminare între Mazepa şi Carol. Mazepa i-a trimis însă pe mare parte din cazacii săi în Belarus şi în Ucraina de pe malul drept pentru a opri forţele poloneze, iar hotărârea lui Carol de a se îndrepta spre Ucraina era, conform lui Hruşevski, neaşteptată pentru Mazepa. El plănuia ca forţele lui Carol să înainteze spre Moscova, iar după aceea el să declanşeze propria revoltă în Ucraina. În timp ce forţele lui Carol se îndreptau înspre Ucraina, Petru şi-a trimis rezervele din Moscova să le intercepteze la Starodub şi i-a cerut lui Mazepa să-i trimită întăriri. Lewenhaupt s-a dus spre sud şi a fost atacat în timp ce trecea un râu în bătălia de la Lesnaia. Forţele sale au răspuns atacului ruşilor, dar au constatat cu surprindere că armata rusă a luptat cu dârzenie. Lewenhaupt, văzând că este pe cale să piardă, s-a hotărât să i se alăture din nou lui Carol fără întârziere, astfel că a abandonat tunurile, vitele şi mare parte din provizii, ceea ce i-a împins pe soldaţii săi la revoltă. Furând tot alcoolul, soldaţii s-au îmbătat, iar Lewenhaupt a fost obligat să-şi abandoneze 1.000 de oameni beţi în pădure. Când el a ajuns în cele din urmă iarna la Carol şi la grosul trupelor, îi mai rămăseseră doar 6.000 de soldaţi fără provizii. Mazepa ezita şi a convocat consiliul starşînelor pentru a hotărî ce urmează să facă. Consiliul a aprobat negocierile cu Carol. El a plecat cu ultimele rezerve de cazaci din Baturîn şi s-a îndreptat spre râul Desna ca să negocieze cu Carol. Când a aflat aceasta, Petru I l-a trimis pe Aleksandr Menşikov la Baturîn şi a distrus oraşul fără milă. Au urmat multe alte represiuni în întreg Hetmanatul Căzăcesc însoţite de răspândirea zvonului că Mazepa a dezertat la suedezi pentru a supune Ucraina Poloniei, a uni biserica ortodoxă cu Roma şi a îndepărta ortodoxia din Ucraina. Starşînelor i s-au trimis decrete ale ţarului prin care a fost chemată la Hluhiv. Acolo, Mazepa a fost dat jos din funcţia de hatman şi înlocuit cu polcovnicul de la Starodub Ivan Skoropadski. Primăvara următoare, Carol şi-a reluat înaintarea, dar armata sa pierduse două treimi din oameni morţi de foame, degerături şi alte vitregii ale iernii. Vremea umedă a dus la epuizarea proviziilor de praf de puşcă; tunurile nu puteau nici ele să fie folosite, întrucât nu aveau muniţie. Prima acţiune a lui Carol a fost asedierea cetăţii Poltava de pe râul Vorskla din Ucraina. Petru organizase deja o forţă redutabilă care să o apere şi a sosit rapid. La 27 iunie, Carol a primit de veste că un număr mare de kalmîci i se vor alătura lui Petru şi vor întrerupe liniile de aprovizionare ale armatei suedeze. Cazacii Zaporijieni care i se opuneau la început lui Mazepa au hotărât să-i ţină partea acestuia şi lui Carol. Forţele moscovite, cu ajutorul starşînei cazace Halahan, care dezvăluise intenţiile lui Mazepa, au atacat preventiv şi au distrus Siciul, împiedicându-i pe suedezi să mai primească întăriri.