Join US!

09 iulie 2011

Bătălia de la Landshut (1809)

Louis Hersent-Crossing the bridge at Landshut.jpg
Bătălia de la Landshut a opus o armată franco-germană (Armata din Germania), sub comanda Împăratului Napoleon I unei armate austriece inferioare numeric, comandate de generalul Johann von Hiller. În urma înfrângerii de la Abensberg, armata austriacă se afla în retragere, astfel că Napoleon trimite la Landshut corpurile de armată ale lui Lannes, Vandamme şi De Wrede, puternicul corp al lui Masséna urmând să ajungă la rândul său în timpul zilei. Austriecii reuşiseră să ocupe Landshut şi Trauswitz, cât şi platoul Geisenhausen, dar în urma şarjei franceze, sunt nevoiţi să se replieze, trecând podurile şi opunând o puternică rezistenţă de infanterie şi dând foc marelui pod de lemn peste Isar. Morand, cu regimentele 13 uşor şi 17 de linie atacă infanteria austriacă dar doar în jurul orei 12:30 francezii reuşesc să captureze podul, când generalul Mouton ia comanda companiilor de grenadieri ai regimentului 17 de linie şi se lansează sub o ploaie de gloanţe, capturează podul şi ajunge până la primele străzi ale oraşului. În aceste momente soseşte Masséna cu diviziile Molitor şi Boudet ale corpului său, cu una din diviziile lui Oudinot şi cu brigada de cavalerie uşoară a lui Marulaz. Austriecii observă imensa disproporţie de forţe şi se retrag rapid, evacuând oraşul şi abandonând un material imens, ultimele ostilităţi încheindu-se totuşi deabia la lăsarea serii.[1]. Pierderile totale ale armatei austriece au fost de aproximativ 10,000 de oameni[2].