Bătălia Berlinului

Bătălia Berlinului a fost una dintre ultimele bătălii finale[1][2] două grupuri de armate sovietice au atacat Berlinul pe direcţiile sud şi est. Bătălia a durat de la sfârşitul lunii aprilie până la începutul lunii mai. Mai înainte ca lupta să se încheie, Adolf Hitler s-a sinucis. Apărătorii oraşului s-au predat pe 2 mai 1945. Au mai existat câteva centre izolate de rezistenţă, care au încetat luptă până la predarea necondiţionată a Germaniei de pe 8 mai (9 mai pentru URSS) 1945. După evenimentele din lunile august – septembrie 1944, (încheierea Opetraţiunii Bagration) până la începutul anului 1945, frontul de răsărit a fost relativ stabil. România şi Bulgaria părăsiseră Axa şi se alăturaseră forţelor antifasciste. Germanii au pierdut controlul asupra Budapestei şi cea mai mare parte a Ungariei. Marile câmpii ale Poloniei erau acum deschise atacului sovietic. Comandanţii sovietici, după perioada de aşteptare, inactivitate şi neintervenţie militară din timpul insurecţiei din Varşovia, au cucerit capitala Poloniei în ianuarie 1945. După trei zile, o masivă concetrare de forţe sovietice – patru fronturi – a început Ofensiva Vistula-Oder. După patru zile, armatele sovietice au reuşit să străpungă liniile germane şi au avansat cu 30 – 40 km pe zi, cucerind statele baltice, Danzigul, Prusia Răsăriteană, Poznańul, atingând un aliniament aflat la 60 de km est de Berlin, de-a lungul râului Oder. O contraofensivă de pe 24 februarie a nou creatului Grup de Armate Vistula de sub comanda lui Heinrich Himmler nu a reuşit să obţină rezultatele scontate, iar ruşii au invadat Pomerania şi au ocupat tot malul drept al râului Oder, de aici continuând atacul către Silezia. În sud, trei încercări ale germanilor de despresurare a Budapestei au eşuat, iar sovieticii au ocupat oraşul pe 13 februarie. Hitler a insistat ca armatele germane să recucerească linia Dunării şi de aceea a fost organizat un contraatac, care însă a eşuat până pe 16 martie, permiţându-le sovieticilor să reia ofensiva în aceeaşi zi. Pe 30 martie, Armata Roşie a ajuns în Austria şi au cucerit Viena pe 13 aprilie. În acest moment era clar pentru toată lumea că înfrângera Germania era o chestiune de săptămâni. Wehrmachtul nu mai dispunea decât de cam a douăsprezecea parte din combustibilul de care avea nevoie să-şi desfăşoare forţele, iar producţia de benzină de avion şi de combustibili pentru tancuri ajunsese la cote nesemnificative, cu o calitate mult inferioară celei din 1944. Cu toate aceste, luptele au continuat cu ferocitate, poate chiar mai mare decât în alte perioade ale războiului. Mândria naţională, insistenţa aliaţilor pentru capitularea necondiţionată ca şi dorinţa militarilor de a asigura cât mai mult timp refugiaţilor să se retragă către vest din faţa Armatei Roşii, toate acestea au contribuit la creşterea hotărârii cu care au luptat forţele germane. Adolf Hitler a hotărât să rămână în capitala ţării, în ciuda sfaturilor consilierilor săi. Aliaţii occidentali au conceput un plan pentru cucerirea Berlinului cu ajutorul trupelor aeropurtate, dar au renunţat până în cele din urmă. Eisenhower a hotărât că nu este nevoie să jertfească vieţile sondaţilor săi pentru a ocupa un oraş care avea să rămână în sfera de influenţă sovietică după război. În plus, planul era greu de pus în practică datorită numărului mare de paraşutişti pe care îl presupunea, dar şi datorită cantităţii uriaşe de materiale care trebuiau aprovizionată pe calea aerului. Nu în ultimul rând, pentru sovietici devenise o chestiune de onoare să cucerească capitala inamicului lor, ceea ce le creştea hotărârea în luptă.