Arta picturii medievale

În decursul Evului Mediu, pictura a devenit o artă din ce în ce mai remarcată. Schimbările sociale şi noile tehnici apărute au oferit pictorilor posibilitatea de a crea mai realist, mai aprofundat, lucrări mult mai umanizate, care au revoluţionat arta occidentală. La sfârşitul perioadei romanice, pictura încă mai era considerată o artă de mai mică importanţă, folosită doar pentru a decora suprafeţele pentru care nu se găseau metode de acoperire mai ample sau mai bogate. Acolo unde acest lucru era posibil, se preferau tapiţeriile, mozaicurile, metalele preţioase sau sculpturile. Pictorul obişnuit era chemat doar să coloreze sculpturile create de alte mâini sau să decoreze pereţii; cea mai preţuită formă de pictură era cea realizată de generaţii întregi de călugări în scritorie (camere de scris), acolo unde îşi ilustrau manuscrisele cu picturi pline de viaţă, foarte frumos conturate. La sfârşitul secolului al XIII-lea, societatea europeană se dezvolta rapid, oferind noi oportunităţi pentru artişti. Curţile nobiliare şi castelele au devenit locuri de o grandoare din ce în ce mai mare, în vreme ce oraşe ca Parisul, Praga, Londra, oraşele Italiei şi ale Ţărilor de Jos prosperau. Îşi doreau picturi nu doar aristocraţia şi clericii, ci şi orăşenii prosperi, şi acesta în primul rând din motive de evlavie. În acelaşi timp, din ce în ce mai mulţi oameni au devenit culţi, cititori de carte, creând o cerere din ce în ce mai mare de publicaţii laice (non-religioase). Cele mai reuşite dintre acestea erau realizări somptuoase închinate protectorilor regali sau nobililor şi creatorii lor nu mai aparţineau unui ordin monahal, ci erau profesionişti cu propriile lor ateliere. În ciuda faptului că statutul lor social a rămas relativ scăzut, numele mai multor artişti şi o seamă de informaţii despre ei au început să fie cunoscute.