Join US!

11 iulie 2011

Arta picturii in ulei

Pictura în ulei reprezintă o tehnică artistică care este efectuată pe suprafeţe foarte diferite, variind de la pânză, la panele de lemn şi până la perete, care constă din aplicarea unui vopsele bazate pe un pigment înglobat într-un mediu de bază care este un ulei vegetal rezistent la intemperii şi la acţiunea de eroziune a aerului şi luminii. Cel mai frecvent ulei vegetal folosit în Europa modernă timpurie era un ulei vegetal de in. Ocazional se mai pot folosi şi alte uleiuri vegetale, dintre care cel de mac sau de nucă erau mai frecvent utilizate. Uleiul nu se usucă prin evaporare, aşa cum se întâmplă în cazul majorităţii vopselelor diferitelor tehnici artistice bazate pe dizolvarea unui pigment într-o soluţie apoasă, ci prin oxidare. Uscarea vopselelor bazate pe ulei se face între o zi până la două săptămâni, dar întreaga pictură devine destul de uscată după câteva luni, diferind după tipul de ulei folosit, tuşa personală şi stilul personal de acoperire a suprafeţei al unui pictor anume, fiind respectiv o funcţie de condiţiile aerobe şi de iluminare în care pictura este menţinută şi/sau conservată. Este intresant că profesioniştii recondiţionării operelor de artă nu consideră o pictură în ulei cu adevărat uscată până nu atinge venerabila vârstă de 60 - 80 de ani. Gradul de uscare, consistenţa vopselelor folosite, compoziţia chimică, respectiv gradul de oxidarea al uleiului care este la baza vopselelor sunt tot atâtea elemente esenţiale în stabilirea vechimii şi autenticităţii unei opere de artă pictată folosind această tehnică artistică.