Arhiducele Carol, duce de Teschen

Arhiducele Carol de Austria, duce de Teschen (de: Erzherzog Karl von Österreich, Herzog von Teschen, cunoscut şi drept Karl von Österreich-Teschen) (Numele complet: Karl Ludwig Johann Josef Lorenz de Austria) (5 septembrie 1771 – 30 aprilie, 1847) a fost un feldmareşal austriac, fiul împăratului Leopold al II-lea şi al soţiei sale Infanta Maria Luisa de Spania. A fost de asemenea fratele mai tânăr al lui Francisc I al Austriei. Deşi era epileptic, Carol a ajuns să fie respectat atât în calitate de comandant, cât şi în calitate de reformator al armatei austriece Carol s-a născut în Florenţa, Italia. Datorită generozităţii tatălui său, a fost adoptat şi crescut la Viena de către mătuşa sa care nu avea copii Maria Cristina de Austria şi soţul ei Albert de Saxe-Teschen. Tinereţa şi-a petrecut-o în Toscana, la Viena şi în Olanda austriacă, unde şi-a început cariera de serviciu militar în războiul Revoluţiei Franceze. A comandat o brigadă în Bătălia de la Jemappes şi în campania din 1793 s-a distins în Acţiunea de la Aldenhoven şi Bătălia de la Neerwinden. În acest an a devenit Statthalter în Belgia şi a fost avansat în gradul de locotenent feldmareşal. Această promovare a fost curând urmată de înaintarea în gradul de Feldzeugmeister. Pe parcursul războiului din Ţările de Jos a deţinut comenzi înalte şi a fost prezent în Bătălia de la Fleurus. În 1795 a luptat pe Rin şi în anul următor i s-a predat comanda tuturor forţelor austriece de pe acel râu. Abordarea sa a operaţiunilor împotriva lui Jourdan şi Moreau din 1796 l-au înscris de îndată printre marii generali ai Europei. La început retrăgându-se cu atenţie şi evitând luarea vreunei decizii, a mărşăluit în final, lăsând un sector liber în faţa lui Moreau. Năpustindu-se asupra lui Jourdan, l-a învins în bătăliile de la Amberg şi Würzburg şi l-a alungat peste Rin, cauzându-i mari pierderi. S-a îndreptat apoi spre armata lui Moreau, pe care a înfrânt-o şi izgonit-o din Germania. În 1797 a fost trimis pentru a opri victoriosul marş al generalului Bonaparte prin Italia şi a organizat retragerea austriecilor depăşiţi de situaţie cu cea mai mare îndemânare. În campania din 1799 s-a confruntat din nou cu Jourdan, pe care la învins în bătăliile de la Osterach şi Stockach, profitând de succesul său prin invadarea Elveţiei şi înfrângerea lui Masséna în Prima bătălie de la Zürich, după care s-a întors în Germania şi i-a alungat pe francezi peste Rin pentru a doua oară. Cu toate acestea, starea precară a sănătăţii l-a forţat să se retragă în Boemia, însă curând a fost chemat pentru a prelua sarcina de a stăvili înaintarea lui Moreau către Viena. Totuşi, rezultatul Bătăliei de la Hohenlinden a pus capăt încercării iar arhiducele a fost nevoit să semneze armistiţiul de la Steyr. Popularitatea sa ajunsese acum atât de mare, încât dieta de la Regensburg a decis să ridice o statuie în onoarea sa şi să-i acorde titlul de salvator al ţării sale, însă Carol a refuzat ambele distincţii. În scurtul şi dezastruosul război din 1805, arhiducele Carol a comandat ceea ce trebuia să fie armata principală din Italia, dar evenimentele au transformat Germania în teatrul decisiv de operaţiuni; Austria a fost învinsă pe Dunăre iar arhiducele a fost înfrânt de Massena în Bătălia de la Caldiero. Odată cu semnarea păcii, şi-a început munca activă de reorganizare a armatei, care a fost testată pentru prima oară în 1809. În calitate de generalissim al armatei, fusese avansat în gradul de feldmareşal cu câţiva ani înainte. În 1806, Francisc al II-lea (acum Francisc I al Austriei) l-a numit pe arhiducele Carol Comandant Suprem al armatei austriece, precum şi Şef al Consiliului de Război. Ajutat de prestigiul de a fi singurul general care se dovedise capabil să-i învingă pe francezi, a iniţiat prompt un plan radical de reformă, care a înlocuit metodele învechite din secolul 18. Principalele caracteristici ale noii reforme erau adoptarea principiului de naţiune înrolată şi adoptarea organizării şi tacticilor de război ale francezilor. Noua armată a fost surprinsă în procesul de tranziţie de războiul din 1809, în care Carol a avut rangul de comandant suprem iar cu toate acestea s-a dovedit un oponent mult mai formidabil decât vechea armată şi, împotriva acum eterogenei armate de care dispunea Napoleon, a fost înfrântă numai după o luptă disperată. Victoriile iniţiale au fost anulate de insucesele de la Abensberg, Landshut şi Eckmühl însă, după evacuarea Vienei, arhiducele a câştigat marea Bătălie de la Aspern-Essling iar curând după aceea a luptat în şi mai disperata Bătălie de la Wagram, la sfârşitul căreia austriecii au fost învinşi, dar nu alungaţi. I-au cauzat lui Napoleon pierderi de aproape 50.000 de oameni în cele două bătălii. La finalul campaniei, arhiducele şi-a cedat toate atribuţiile militare.