Ochiul este un organ a cărui principală funcţie este cea de a detecta lumina. Se compune dintr-un sistem sensibil la schimbările de lumină, capabil să le transforme în impulsuri electrice. Ochii cei mai simpli nu fac altceva decât să detecteze dacă obiectele din jur sunt luminate sau obscure. Cei mai complecşi folosesc la percepţia vizuală.
Ochii compuşi se găsesc la artropode (insecte şi animale similare)[1] şi sunt formaţi din mai multe pupile simple care permit formarea unei vederi panoramice.
La majoritatea vertebratelor şi câteva moluşte, ochiul funcţionează prin proiectarea imaginilor pe o retină sensibilă la lumină, de unde se transmite un semnal spre encefal prin intermediul nervului optic. Ochiul are o formă sferică, este umplut de o substanţă transparentă, gelationoasă numită umoare vitroasă, are o lentilă de focalizare numită cristalin şi, adeseori, un muşchi numit iris, care reglează cantitatea de lumină care intră.
Vederea la om
La om, ochiul are forma unei sfere şi este localizat in orbita oculară. În ciuda dimensiunii reduse, este un organ complex: percepe formele,mişcările, reliefurile,culorile şi diferenţele de luminozitate. Ochiul captează imaginile ca un aparat fotografic. De altfel, ambele funcţionează aproape in acelaşi mod. Lumina pătrunde prin partea din faţă a ochiului printr-o membrana transparenta denumita cornee, înconjurată de o zonă denumită albul ochiului sau sclerotică. În spatele corneei se găseşte irisul, un disc colorat (diferit la fiecare persoană) în culori precum verde, albastru, căprui.Între cornee şi iris există un lichid numit umoare apoasă. Irisul e perforat în centru de un orificiu de culoare neagră, denumit pupilă. Pentru ca ochiul să nu fie deteriorat, atunci când lumina este foarte puternică, pupila se contractă (se micşorează); din contră, când e întuneric, pupila se măreşte. Lumina traversează în continuare cristalinul, care are funcţia de lentilă biconvexă, apoi un alt lichid, corpul vitros sau umoarea sticloasă. În final, imaginea este proiectată în profunzimea ochiului pe o membrană denumită retină, ca şi cum aceasta ar fi o peliculă de film dintr-un aparat fotografic. Pleoapele şi genele protejează ochii. O membrană subţire transparentă, denumită conjunctivă, căptuşeşte interiorul pleoapelor şi o parte din sclerotică. Glande mici, localizate sub pleoape, produc în permanenţă lacrimile. Acestea sunt etalate într-un strat uniform, în urma mişcărilor de clipire a pleoapelor, ceea ce împiedică uscarea acestor suprafeţe. Pierderea organului vizual necesită substituirea acestuia cu o proteză oculară de către tehnicieni protezişti
