Yanomami: frumoşii rebeli ai Amazoniei

Ei sunt (păstrând proporţiile, evident) celebrităţile junglei! Niciun alt trib din Amazonia nu a fost mai lăudat, admirat, cercetat, defăimat, protejat, exploatat şi atacat în egală măsură precum amerindienii Yanomami. Articolele despre ei erau printre cele mai citite în lucrările de specialitate. Misionarii creştini au încercat în fel şi chip să-i convertească. Companiile aurifere au angajat ucigaşi plătiţi să-i extermine, regizorii amatori de suspans le-au parodiat tradiţiile în filme de o calitate îndoielnică, iar ochiul iscoditor al ştiinţei s-a concentrat hulpav asupra colibelor lor, a feţelor lor pictate, a armelor, obiceiurilor şi tainelor lor. Dincolo de toate acestea, Yanomami rămân nişte oameni adevăraţi, demni şi conştienţi de rostul lor. Nişte „frumoşi nebuni” cu un aer deopotrivă trist şi exotic. Nişte rebeli care nu vor să dispară. Poate ultimii... I-au numit sălbatici încă de când i-au descoperit. Pentru unii sunt şi astăzi nimic altceva decât nişte sălbatici involuaţi care ar face bine să dispară sau chiar să moară pentru a-şi lăsa pământurile şi pădurea în ghearele "progresului". Dar cine sunt cei cu adevărat primitivi şi orbi? Aceşti băştinaşi care nu au deranjat pe nimeni timp de milenii, sau omul zilelor noastre, care distruge, fură şi vinde totul în calea lui? Astăzi mai trăiesc aproximativ 20.000 de suflete răspândite în cel mult 250 sate pierdute în uriaşa selvă verde a Amazonului, undeva la graniţa dintre Brazilia şi Venezuela. Yanomami au trăit de când se ştiu în mari comunităţi familiale. Satele variază ca întindere, iar într-o asemenea aşezare tipică trăiesc 40-500 băştinaşi. Satul lor este aparte. Există o singură colibă ovală, continuă şi de mari dimensiuni, unde trăiesc şi dorm în comun toţi membrii tribului, fapt care, după cum au descoperit cercetătorii, contribuie mult la fraternitatea şi solidaritatea legendară a celor din stirpea amerindienilor Yanomami. Coliba, denumită shabono în limba lor, este centrul, sufletul şi esenţa vieţii cotidiene a acestor oameni (încă) liberi. Shabono este de fapt un unic sat-colibă, foarte rar întâlnit chiar şi în cadrul altor triburi amazoniene. Datorită factorilor externi precum ploile şi furtunile, shabono trebuie refăcute des, cam la 1-2 ani. Eroii Amazoniei depind de junglă din toate punctele de vedere, uriaşa pădure verde şi vie le oferă adăpost, hrană şi orice îşi doresc. Pe lângă vânătoare, pescuit şi cules de fructe şi ierburi, Yanomami au început în ultimii ani să cultive banane, dar doar pentru uzul propriu. Ca şi cum ar fi absolvit ultimele cursuri de agricultură ecologică, aceşti analfabeţi sublimi evită instinctiv să cultive pământul până îl "seacă" de nutrienţi şi sunt adepţii rotaţiei culturilor. Yanomami practică poliginia (adică un bărbat are dreptul la mai multe soţii), cu toate că majoritatea preferă relaţiile monogame. Copii sunt crescuţi exclusiv de femei până în pragul ritualurilor de iniţiere. Femeile se ocupă de cultivarea pământului, iar bărbaţii desfăşoară activităţile mai grele şi mai periculoase, precum vânătoarea, pescuitul şi culesul de plante din junglă. Yanomami sunt celebri în lumea ştiinţifică şi pentru dieta lor tradiţională, foarte săracă în sare. Din acest motiv, ei sunt populaţia umană cu cea mai scăzută tensiune arterială din întreaga lume. Faptul în sine a atras atenţia mai multor cercetători, iar Yanomami au fost subiect pentru multe studii legate de relaţia dintre hipertensiunea sangvină şi consumul de sodiu. Ritualurile sunt o parte esenţială a culturii acestor amerindieni. O recoltă îmbelşugată este mereu sărbătorită printr-un ospăţ de proporţii, la care sunt invitaţi şi cei din satele apropiate. Yanomami ştiu că nimic nu leagă mai bine o relaţie socială decât împărţitul hranei. Mesele comune ajută la menţinerea relaţiilor ideale cu vecinii. Yanomami se pregătesc pentru marea peterecere prin împodobirea trupurilor cu pene şi flori. În timpul festinului, bărbaţii mănâncă fără limite şi stau la poveşti, în timp ce femeile cântă şi dansează până târziu în noapte. Doar bărbaţilor le este îngăduit să consume băuturi alcoolice şi plante cu efect halucinogen, şi aceasta numai în cadrul petrecerilor. Cel care a fost prins beat sau drogat în afara sărbătorilor are parte de oprobriul întregului trib. Femeile nu au dreptul la aceste substanţe intoxicante dar, în mod bizar, iau parte la un ritual de endocanibalism în care consumă oasele rudelor decedate. Trupurile sunt incinerate, iar cenuşa oaselor este amestecată cu mâncarea rituală. Scopul acestei tradiţii este aceea de a reînnoda legăturile cu trecutul şi cu strămoşii protectori, precum şi acela de a menţine viu spiritul care-i leagă pe cei din triburile Yanomami. Dimineaţa devreme, bărbaţii pleacă la vânătoare, iar femeile pornesc cu copiii în căutare de larve de termite care vor fi consumate pe înserat în cadrul meselor comune. Femeile nasc mulţi copii de-a lungul vieţii, copii care îşi vor ajuta părinţii la toate activităţile cotidiene. Legătura dintre fiice şi mame este foarte puternică şi complexă în cadrul tuturor comunităţilor Yanomami. Ritualurile legate de momentul menstruaţiei sunt de asemenea foarte originale. În timpul primei sale menstruaţii, fata este hrănită cu ajutorul unui băţ pe care este oferită mâncarea, deoarece nu are voie să atingă nu mâna goală nicio sursă de hrană. Fetele care au trecut acest moment sunt considerate fertile, respectiv potrivite pentru măritiş. Deoarece o femeie Yanomami este mai tot timpul gravidă sau cu copii mici în grijă, perioadele de menstruaţie din viaţa ei sunt foarte rare, astfel încât momentul în sine are o importanţă deosebită în cultura locală. Discuţiile despre sex sunt de asemenea la ordinea zilei, cu toate că Yanomami nu au nicio înclinaţie pentru promiscuitate. ncestul este interzis cu desăvârşire, fiind pedepsit cu moartea. Cazurile în care un partener descoperă infidelitatea celuilalt se termină deseori cu răniri grave sau chiar moarte. Conform cercetărilor efectuate de antropologii Angel Aragon şi Jesus Acero (Patron Sexual de los Indigenas Yanomami - 1999), în cadrul populaţiilor Yanomami din Venezuela nu există relaţii de tip homosexual sau bisexual. În societatea lor, ceremoniile maritale sunt aproape inexistente şi nimeni nu sărbătoreşte nunta sau relaţia nimănui. O fată poate fi promisă unui bărbat încă pe când era doar o copilă de 5-6 ani, cu toate că nu va fi mireasă decât după momentul menstruaţiei. Căsătoriile între membrii triburilor învecinate sunt încurajate, deoarece astfel conflictele dintre satele vecine sunt puţin probabile. Violenţele şi abuzurile în interiorul cuplurilor nu sunt deloc rare, iar dacă o femeie s-a săturat de soţul ei, poate pleca oricând înapoi în mijlocul familiei, care o primeşte fără niciun fel de rezerve sau resentimente. În cazurile de poliginie, soţul nu trebuie să favorizeze nicio consoartă, asta dacă vrea să ducă în continuare o viaţă liniştită... Limba lor este interesantă; există numeroase dialecte foarte diferite, astfel încât, deseori, indivizi din sate învecinate nu se pot înţelege uşor între ei. Lingviştii susţin că limba Yanomami nu este înrudită cu nicio altă limba sud-americană. Originile acestei limbi au rămas necunoscute şi în prezent. În cadrul primelor studii antropologice la adresa lor, Yanomami au fost descrişi drept oameni asociaţi permanent cu violenţa şi conflictele armate - faptul adevărat, în parte. Yanomami au avut dintotdeauna o reputaţie de războinici. Nu se luptă doar cu alte triburi, conflicte existând aproape zilnic şi între membrii fiecărei comunităţi. Antropologul Napoleon Chagnon i-a descris foarte bine când s-a referit la ei ca la nişte "oameni care trăiesc într-un climat marţial, unde luptele şi conflictele sunt omniprezente". Cu toate acestea, nu sunt deloc nişte dezaxaţi nevrotici, studii ulterioare au evidenţiat că dau dovadă deseori de compasiune, tandreţe şi gesturi delicate. Antropologi precum Marvin Harris au evidenţiat faptul că violenţa lor este cauzată de competiţia continuă pentru hrană şi alte resurse. Violenţele intraspecifice reprezintă cauza dominantă a mortalităţii la Yanomami. Circa 50% dintre bărbaţi mor în lupte, restul fiind seceraţi de boli, malnutriţie şi bătrâneţe. Conflictele nesfârşite au ca mize resursele naturale, terenurile de vânătoare şi, evident, femeile... Când războinicii Yanomami pornesc raiduri asupra altor triburi, urmăresc să răpească cât mai multe femei în speranţa că astfel îşi vor găsi mai uşor pereche. Gelozia sexuală provoacă cele mai multe cazuri de violenţe în cadrul unui cuplu. Nu au fost scutiţi de violenţă nici în relaţiile cu lumea exterioară. Între anii 1970-1980, temuţii garimpeiros (căutători independenţi de aur) au început să facă incursiuni tot mai dese pe pământurile unde trăiau Yanomami. După ce garimpeiros s-au sedentarizat, aceşti afacerişti fără scrupule au pornit o adevărată vânătoare de Yanomami. Bărbaţii, copii şi bătrânii erau ucişi pe loc, iar femeile erau transformate în sclave. La nivelul anului 1990. mai mult de 40.000 de aşa-zişi garimpeiros trăiau deja pe pământurile indigenilor. Cu toate că preşedintele de atunci al Braziliei a acceptat înfiinţarea unei rezervaţii speciale pentru salvarea Yanomami, finanţată din fonduri locale şi internaţionale, invadatorii din exterior au continuat să intre în perimetrul destinat acestor adevăraţi proprietari ai junglei. Nicio evocare a acestor ultimi rebeli din selva nu este completă fără reamintirea aşa-numitului Masacru din Haximu, un conflict armat de tristă amintire, izbucnit în anul 1993, conflict inter-rasial în care 16 băştinaşi Yanomami au fost ucişi fără vină de către un grup de garimpeiros băuţi bine. Lumea din exteriorul lor nu i-a ajutat prea mult, ba din contră: în afară de numeroşii cercetători care i-au studiat şi cercetat ca pe nişte bizarerii izolate în propria lume, omul alb i-a etichetat drept sursă de subiecte tari şi violente. Celebrul şi controversatul film Cannibal Holocaust are ca subiect tocmai viaţa indienilor Yanomami, iar regizorul Ruggero Deodato nu s-a sfiit să exagereze grosolan obiceiurile acestor oameni care se luptă astăzi pentru propria supravieţuire. Dincolo de clişee şi adevăruri, Yanomami trebuie să-şi continue existenţa. Dacă vor dispărea, odată cu ei va dispare o lume. Evident, insuficient cunoscută.