Iaşi

Istoricii au diferite teorii referitoare la originea numelui "Iași". Unii afirmă că numele provine de la un trib sarmat, iazygii, menționați de Ovidiu ca "Ipse vides onerata ferox ut ducata Iasyx/ Per media Istri plaustra bubulcus aquas" și "Jazyges et Colchi Metereaque turba Getaque/ Danubii mediis vix prohibentur aquis". O altă explicație ar fi că numele are originea în tribul alanic al jassilor. Trebuie menționat aici că iazygii și alanii erau două ramuri din cele trei ale sarmaților, a treia fiind roxolanii. O inscripție astăzi pierdută pe o bornă kilometrică romană descoperită în apropiere de Osijek, Croația în secolul al XVIII-lea menționează existența unui Jassiorum municipium[3]. Numele maghiar al orașului (Jászvásár) înseamnă mot-a-mot "Piața (Târgul) jassilor"; numele vechi românesc, Târgul Ieșilor (și forma alternativă Iașii), ar putea avea aceeași semnificație. Putem presupune că la origini numele avea o semnificație razboinică pornind de la faptul ca "ijász" în limba maghiară înseamnă "arcaș"[4] în timp ce "yash" în limbile sanskrită și hindi, care au origine comună cu limba sarmaților, înseamnă "faimă". [modificare]Istorie Veche vedere aeriană a centrului orașului (zona Piaţa Unirii) Imagine veche a Străzii Ştefan cel Mare (cu biserica Trei Ierarhi în partea stângă) Imagine veche a Străzii Lăpuşneanu Orașul Iași a fost menționat pentru prima oară într-un privilegiu comercial emis în 1408 de domnul Moldovei Alexandru cel Bun. Totuși, deoarece existau clădiri mai vechi de această dată (spre exemplu presupusa Biserică armeană costruită în 1395), se crede că orașul este mult mai vechi, cel puțin cu câteva decenii înainte de această dată. În 1564, domnitorul Alexandru Lăpușneanu a mutat aici capitala Moldovei de la Suceava. În 1640, Vasile Lupu a înființat aici prima școală în limba română și o tipografie în biserica Trei Ierarhi. În 1643, prima carte tipărită în Moldova a apărut la Iași. Orașul a fost incendiat de tătari în 1513, de otomani în 1538 și de ruși în 1686. În 1734, a fost afectat de o epidemie. Prin Pacea de la Iași, cel de-al șaselea război ruso-turc a luat sfârșit în 1792. În 1822, turcii au luat cu asalt orașul, pentru a potoli revoluționarii greci ai Eteriei, conduși de Alexandru Ipsilanti. Între 1565 și 1859, orașul a fost capitala Moldovei, apoi, între 1859 și 1862, atât Iași cât și București au fost capitalele de facto ale Principatelor Unite ale Moldovei și Valahiei. În 1862, când uniunea celor două principate a devenit deplină sub numele de România, capitala țării a fost stabilită la București. Pentru a compensa pierderile provocate orașului în 1861, prin schimbarea sediului guvernului, s-a votat plata a 148.150 lei orașului, dar acest lucru nu s-a întâmplat niciodată. În timpul primului război mondial, pentru doi ani, Iași a fost capitala României neocupate, după ce București a căzut în mâinile Puterilor Centrale la 6 decembrie 1916. În noiembrie 1918, capitală a redevenit orașul București. Al doilea război mondial a reprezentat o perioadă neagră în istoria ieșeană. În timpul regimului Antonescu, Pogromul de la Iași din 27-29 iunie 1941 a fost printre cele mai grave evenimente de acest fel din lume, prea puțin cunoscut ieșenilor înșiși atât înainte, cât și după Revoluția română din 1989. În mai 1944, orașul a fost scena unor lupte grele între forțele româno-germane și Armata roșie, zile în care o mare parte din zona istorică a orașului a fost distrusă. Faimoasa divizie de elită Panzergrenadier „Großdeutschland” a obținut o victorie importantă asupra sovieticilor la Bătălia de la Târgu Frumos, în apropiere de Iași. În iulie, Iașul era ocupat de forțele staliniste. În perioada postbelică orașul a continuat să se dezvolte, construindu-se noi cartiere și întreprinderi industriale. După căderea comunismului, orașul a rămas cel mai important centru cultural din afara arcului carpatic, dupǎ București. Iașul ar putea obține titlul de "oraș inițiator al Revoluției din decembrie 1989”, prin ordonanță guvernamentală, în 14 decembrie '89 mai mulți ieșeni fiind arestați de securitate pentru că organizaseră o manifestație împotriva regimului comunist. Semnalul revoltei trebuia să fie dat de clopotele Mitropoliei. Planul revoluționarilor a fost însă aflat de Securitate. La momentul fixat, Piața Unirii era strict supravegheată de milițieni și securiști în civil, care au împiedicat orice manifestație, iar membrii Frontului Popular au fost arestați. Ei au fost eliberați câteva zile mai târziu, în 22 decembrie 1989.