Cluj-Napoca

Numele de Cluj provine, cel mai probabil, din latinescul Castrum Clus, folosit pentru întâia oară în secolul al XII-lea pentru a desemna cetatea oraşului medieval din acest loc. Toponimul Clus are semnificaţia de „închis” în latină şi se referă la dealurile care înconjoară oraşul. O altă ipoteză acceptată este aceea a provenienţei numelui topic din germanul Klaus sau din cuvântul Klause (însemnând «trecătoare între munţi» sau din clusa «stăvilar, baraj»). Alte denumiri frecvente ale oraşului sunt cea maghiară şi cea germană, Kolozsvár şi, respectiv, Klausenburg. Klausenburg a fost una dintre cele şapte cetăţi medievale săseşti ale Transilvaniei (în germană Siebenbürgen, cu sensul de Şapte Cetăţi). Primul nume românesc al oraşului a fost Cluş, scris uneori şi Klus. Denumirea de Cluj s-a încetăţenit mai ales după ce oraşul a devenit parte a Regatului României în 1918. Prin decretul Consiliului de Stat nr. 194 din 16 octombrie 1974, semnat de Nicolae Ceauşescu şi publicat în Buletinul Oficial al RSR din 18 octombrie 1974, municipiului Cluj i-a fost atribuit numele Cluj-Napoca, "pentru a eterniza denumirea acestei străvechi aşezări - mărturie a vechimii şi continuităţii poporului român pe aceste meleaguri."[3] Nicolae Ceauşescu a acordat totodată ordinul "Steaua Republicii Socialiste România" clasa I municipiului Cluj-Napoca, "dînd o înaltă apreciere contribuţiei aduse de cetăţenii municipiului Cluj de-a lungul veacurilor la lupta întregului popor pentru libertate şi progres social şi la înfăptuirea politicii partidului şi statului de făurire a societăţii socialiste multilateral dezvoltate în patria noastră."[4] Cele două decrete nu au fost abrogate până în prezent. [modificare]Istorie Pentru detalii, vezi: Istoria Clujului. Prima atestare documentară a unei aşezări pe teritoriul de astăzi al Clujului a fost făcută de geograful grec Claudius Ptolemeu, care a menţionat aici una dintre cele mai însemnate localităţi din Dacia, cu numele Napuca. Cea dintâi atestare a Napocii romane datează din perioada imediat următoare războaielor de cucerire a Daciei, din anii 107-108, şi constă dintr-o bornă militară, descoperită la Aiton, rezultată de la construcţia unui drum strategic imperial. Fondată pe malul drept al râului Samus, Napoca era la început un simplu vicus. Ea devine aşezare urbană (civitas) în timpul împăratului Hadrian, în anul 124 d.Hr., sub numele de Municipium Aelium Hadrianum Napoca, atestat în inscripţii. Ajunsă capitală a provinciei, Napoca este ridicată apoi la rangul de colonia, fiind denumită Colonia Aurelia Napoca, privilegiu acordat de Marcus Aurelius sau de Commodus. Oraşul se bucura de ius Italicum, care prevedea diferite facilităţi fiscale pentru cetăţenii săi. Există numeroase dovezi arheologice ale continuităţii romane la Napoca.[5] După retragerea administraţiei romane din Dacia, în anul 271 d.Hr., viaţa urbană odinioară înfloritoare avea să înceteze. În epoca medievală, Clujul a fost atestat documentar pentru prima dată în anul 1167, sub denumirea Castrum Clus. „Clavdiopolis, Coloswar vulgo Clavsenbvrg, Transiluaniæ ciuitas primaria“. Gravură [6] a Clujului medieval de Georg Houfnagel (1617) Mari grupuri de colonişti saşi s-au aşezat în cetatea Clujului în timpul regelui Ştefan al V-lea al Ungariei, după decimarea populaţiei oraşului în timpul atacurilor tătare. Cetatea Regală Castrum Clus a dobândit o organizare urbană până în secolul al XV-lea. Împăratul romano-german Sigismund de Luxemburg, devenit totodată rege al Ungariei, a acordat în anul 1405 Clujului dreptul de oraş liber. Treptat, Clujul a devenit un centru pentru producţia şi schimbul de mărfuri. Aproximativ 5 000 de oameni se îndeletniceau cu agricultura, munca în atelier, dar şi cu distracţiile specifice oraşului. Pe atunci populaţia era formată din saşi, unguri şi, în mică măsură, din români. Matia Corvin, rege al Ungariei, născut la Cluj Rolul meseriaşilor în muncile oraşului a crescut, dezvoltându-se mai multe bresle meşteşugăreşti. De acest lucru s-a îngrijit şi Matia Corvin, rege al Ungariei între 1458 şi 1490, născut aici. El a acordat o serie de 41 de privilegii localităţii sale natale, apărând-o în conflictele cu aşezările din jur. În privinţa populaţiei, a decis să acorde unor iobagi dreptul de a se stabili în oraş. Cetatea Clujului şi-a câştigat până în secolul al XV-lea recunoaşterea europeană. Arhitectura specifică europeană, stilul gotic târziu se regăseau în Biserica Romano-Catolică „Sfântul Mihail”, dar şi în multe case particulare. Oamenii avuţi studiau la şcoli renumite ale Vestului. Din cauza nivelului de trai ridicat, clujenii nu au participat la răscoala lui Gheorghe Doja din 1514. Dezvoltarea comercianţilor şi a meşteşugarilor a implicat îngrădirea nobilimii şi a clerului. Un cărturar sas, născut la Sibiu, Gáspár Heltai, a contribuit nu numai la formarea culturii, prin cărţile pe care le-a tipărit, dar şi la modernizarea oraşului, care avea să întreţină o tipografie, o baie publică, o fabrică de hârtie şi una de bere. Dinastia Báthory a contribuit şi ea la creşterea economică şi demografică, aducând cetatea la un rang la care putea fi comparată doar cu Braşovul. Baba Novac, un important ostaş al lui Mihai Viteazul, a fost judecat şi ars de viu în oraş. Întemeietorul primei uniri a românilor, Mihai Vodă, a cinat pentru ultima dată la Cluj, după care a fost ucis din ordinul generalului Basta la 3 km sud de Turda.