Bucureşti

Bucureştiul se află în sud-estul ţării, între Ploieşti la nord şi Giurgiu la sud. Oraşul se află în Câmpia Vlăsiei, care face parte din Câmpia Română. La est se află Bărăganul, în partea de vest Câmpia Găvanu Burdea, iar la sud este delimitat de Câmpia Burnazului. Câmpia Bucureştiului, subunitate a Câmpiei Vlăsiei, se extinde în N-E şi E până la Valea Pasărea, în S-E şi S până la Câmpul Câlnăului şi Lunca Argeş-Sabar, în S-V tot până la Lunca Argeş-Sabar, iar în N-V până la Câmpia Titu. S-a format prin retragerea treptată a lacului cuaternar, ca urmare a mişcării de înălţare a Carpaţilor şi Subcarpaţilor şi a intenselor aluvionări. În Pleistocenul superior aluviunile au fost acoperite cu loess şi depozite loessoide, iar la începutul Holocenului depresiunea era complet exondată. În acest timp râurile îşi prelungesc cursurile şi îşi intensifică eroziunea liniară în pătura groasă de loess, fragmentând astfel câmpia. Câmpia Bucureştiului are altitudini cuprinse între 100-115 m, în partea nord-vestică, şi 50-60 m, în cea sud-estică, în lunca Dâmboviţei. Oraşul propriu-zis se desfăşoară între 58 m şi 90 m altitudine. Peste 50% din suprafaţa sa se încadrează în intervalul hipsometric de 80-100 m, iar pantele nu depăşesc valoarea de 2o. Fragmentarea este mai accentuată în jumătatea estică, unde se ajunge la 1-1,5 km/km2. Relieful câmpiei este constituit dintr-o succesiune de câmpuri (interfluvii) şi văi (cu terase şi lunci) care se succed de la nord către sud: Câmpul Băneasa (sau Otopeni), situat la nord de Valea Colentinei, are altitudini de 90-95 m şi densitatea fragmentării mai mare în sectorul sudic, de 0,5-1 km/km2. La contactul cu versantul Văii Colentina, pantele pot depăşi 5o. Valea Colentinei este asimetrică (datorită versantului drept mai abrupt) şi puternic meandrată. La intrarea în Bucureşti are lăţimea de 0,5 km, iar la ieşire, de 1,5 km. În lungul ei apar două terase joase (de 2-3 m şi de 4-6 m) şi martori desprinşi din câmpuri sau din terase. Lunca este largă şi bine dezvoltată pe ambele maluri, însă din cauza lucrărilor de regularizare a fost acoperită de apele lacurilor de acumulare. Se mai păstrează doar câteva popine sub forma unor insule: Plumbuita, Ostrov, Dobroeşti şi Pantelimon. Câmpul Colentinei (sau Giuleşti-Floreasca), cuprins între râul omonim şi Dâmboviţa, acoperă circa 36% din teritoriul Municipiului, având o înclinare uşoară pe direcţa NV-SE (între 80 şi 60 m altitudine). Densitatea fragmentării are valori cuprinse între 0 şi 1 km/km2. Valea Dâmboviţei este săpată în loess, având malul drept mai abrupt şi înalt (aproximativ 10-15 m), iar cel stâng mai coborât (între 4-5 m în amonte şi 7-8 m în aval). Terasele sunt dezvolte, predominant, pe partea stângă a râului şi sunt în număr de patru. Până la amenajarea cursului, în luncă se găseau piscuri, popine, renii, grinduri, ostroave şi maluri abrupte. În prezent se mai păstrează o serie de piscuri (Uranus-Mihai Vodă) şi popine (Dealul Mitropoliei, Colina Radu Vodă, Movila Mare). Câmpul Cotroceni-Berceni (sau Cotroceni-Văcăreşti) se desfăşoară între Valea Dâmboviţei, la nord, şi de râul Sabar, la sud. Scade în altitudine de la vest (90 m) spre est (60 m), predominând treptele hipsometrice de 70-80 m şi 80-90 m, iar densitatea fragmentării ajunge până la 0,5-1 km/km2 [7]. [modificare]Apele, flora şi fauna Bucureştiul se află situat pe malurile râului Dâmboviţa, ce se varsă în Argeş, afluent al Dunării. Mai multe lacuri se întind de-a lungul râului Colentina, în perimetrul oraşului, precum Lacul Herăstrău, Lacul Floreasca, Lacul Tei sau Lacul Colentina. Şi în centrul oraşului există un lac, în Parcul Cişmigiu. Acest lac, fostă baltă în vechiul oraş medieval, este înconjurat de Grădina Cişmigiu, inaugurată în 1847 după planurile arhitectului german Carl F. W. Meyer. Pe lângă Cişmigiu în Bucureşti mai există şi alte parcuri mari: Parcul Herăstrău (cu Muzeul Satului) şi Grădina Botanică (cea mai mare din România şi care cuprinde peste 10.000 de specii de plante inclusiv exotice), Parcul Tineretului, Parcul Alexandru Ioan Cuza (cunoscut şi ca Parcul Titan sau Parcul IOR), precum şi multe parcuri mai mici şi spaţii verzi amenajate de primăriile de sector. De remarcat este prezenţa nenumăraţilor maidanezi în parcurile şi pe străzile capitalei. Parcul Herăstrău [modificare]Clima Clima în capitală este specifică României, respectiv temperat-continentală. Sunt specifice patru anotimpuri, iarnă, primăvară, vară şi toamnă. Iernile în Bucureşti sunt destul de blânde cu puţine zăpezi şi temperaturi relativ ridicate, în timp ce în ultimii ani verile sunt foarte calde, chiar caniculare (cu temperaturi foarte ridicate de pâna la 40 de grade la umbră) şi cu puţine precipitaţii. Aceasta face ca diferenţele de temperatură iarnă - vară să fie de până la 60 de grade. [modificare]Istorie Pentru detalii, vezi: istoria Bucureştiului. Bucureşti în 1868, văzut din Turnul Colţea Bucureşti în preajma anului 1900 Harta Bucureştiului din anul 1900 Bucureştiul şi împrejurimile sale la începutul secolului al XX-lea Imagine panoramică a Bucureştiului din 1927 Legenda spune că Bucureştiul a fost fondat de un oier pe nume Bucur. Conform altei variante mai probabile, Bucureşti a fost întemeiat de către Mircea cel Bătrân la sfârşit de secol XIV. Pe malurile Dâmboviţei şi ale Colentinei este atestată cultura paleolitică şi neolitică. Până în 1800 î. Hr. apar anumite dovezi ale unor comunităţi în zonele Dudeşti, Lacul Tei şi Bucureştii-Noi de astăzi. Săpăturile arheologice arată trecerea acestei zone printr-un proces de dezvoltare din epoca bronzului şi până în anul 100 î. Hr., în timpul căruia zonele Herăstrău, Radu Vodă, Lacul Tei, Pantelimon, dealul Mihai Vodă, Popeşti-Leordeni şi Popeşti-Novaci sunt populate de indo-europeni (mai precis geto-daci). Primele locuinţe după retragerea aureliană din 273 d. Hr. sunt atestate în secolele III - XIII, până în Evul Mediu. Aşezarea este atestată documentar la 21 septembrie 1459 într-un act emis de Vlad Ţepeş, domn al Ţării Româneşti, prin care se întăreşte o moşie unor boieri. Cetatea Dâmboviţei, cum mai apare în primii ani oraşul, avea rol strategic, urmând să supravegheze drumul ce mergea de la Târgşor la Giurgiu, în ultima aşezare aflându-se o garnizoană otomană. În scurt timp, Bucureştiul se afirmă, fiind ales la 14 octombrie 1465 de către Radu cel Frumos ca reşedinţă domnească. În anii 1558 - 1559, la Curtea Veche este construită Biserica Domnească, ctitorie a domnului Mircea Ciobanul, aceasta rămânând până astăzi cel mai vechi lăcaş de cult din oraş păstrat în forma sa iniţială. În 1659, sub domnia lui Gheorghe Ghica, Bucureştiul devine capitala Ţării Româneşti, din ordin turcesc, pentru a avea o capitala in zona de campie si aproape de Dunare, mai usor de controlat in comparatie cu Targoviste. Din acel moment se si trece la modernizarea acestuia. Apar primele drumuri pavate cu piatră de râu (1661), se înfiinţează prima instituţie de învăţământ superior, Academia Domnească (1694) şi este construit Palatul Mogoşoaiei (Constantin Brâncoveanu, 1702), edificiu în care astăzi se află Muzeul de Artă Feudală Brâncovenească. În 1704, ia fiinţă la iniţiativa spătarului Mihai Cantacuzino Spitalul Colţea, care a fost avariat ulterior într-un incendiu şi un cutremur şi reconstruit în 1888. În scurt timp, Bucureştiul se dezvoltă din punct de vedere economic; se remarcă creşterea numărului meşteşugarilor, ce formau mai multe bresle (ale croitorilor, cizmarilor, cavafilor, cojocarilor, pânzarilor, şalvaragiilor, zăbunarilor ş.a). Odată cu acestea continuă modernizarea oraşului. Sunt create primele manufacturi şi cişmele publice, iar populaţia se măreşte continuu prin aducerea de locuitori din întreaga Muntenie (catagrafiatul din 1798 indica 30.030 de locuitori, în timp ce cel din 1831 număra 10.000 de case şi 60.587 de locuitori). Ateneul Român Încet-încet apar o serie de instituţii de interes (Teatrul Naţional, Grădina Cişmigiu, Cimitirul Şerban Vodă, Societatea Academică din Bucureşti, Societatea Filarmonică din Bucureşti, Universitatea din Bucureşti, Gara de Nord, Grand Hotel du Boulevard, Ziarul Universul, cafenele, restaurante, Grădina Botanică din Bucureşti, Ateneul Român, Banca Naţională, cinematografe) şi inovaţii în materie de tehnologie şi cultură (iluminatul cu petrol lampant, prima linie de tramvai, iluminatul electric, primele linii telefonice). Municipiul Bucureşti a fost până la instaurarea regimului comunist în România reşedinţa judeţului Ilfov (interbelic). În aceea perioadă era denumit "Micul Paris" datorită asemănării cu capitala franceză, dar şi-a pierdut farmecul în perioada comunismului. În ultimul timp dezvoltarea imobiliară a stârnit ingrijorare cu privire la soarta clădirilor de interes istoric din oraş, în special a acelora din centrul istoric.[8] [modificare]Tratate semnate 28 mai 1812 - la sfârşitul Războiului Ruso-Turc, Principatul Moldovei pierde partea sa răsăriteană, Basarabia 3 martie 1886 - la sfârşitul războiului între Serbia şi Bulgaria 10 august 1913 - la sfârşitul celui de-al Doilea Război Balcanic 4 august 1916 - tratatul de alianţă între România şi Antanta (Franţa, Anglia, Rusia şi Italia) 6 mai 1918 - tratatul între România şi Puterile Centrale, care nu a fost niciodată ratificat