Stadionul Naţional din Beijing

Naţional supranumit “Oul”, opera arhitectului Paul Andreu, Stadionul Olimpic Naţional reprezintă o construcţie simbolică a noului Beijing. Cunoscut şi sub denumirea de “Cuib de pasăre”, Stadionul Olimpic Naţional din Beijing este situat pe o uşoară ridicătură de pământ din centrul complexului olimpic. Construcţia este opera arhitecţilor Jacques Herzog şi Pierre de Meuron, câştigători ai Premiului Pritzker din 2001. Un rol hotărâtor în elaborarea proiectului l-a jucat şi artistul contemporan chinez, Ai Weiwei, acesta asigurând consultanţa artistică. “Înfăţişarea stadionului este structură pură, iar faţada şi structura sunt identice”, spunea arhitectul Herzog referitor la opera sa din Beijing. Elementele structurale se sprijină unul pe celălalt în mod reciproc şi converg către o formaţiune asemănătoare unui grilaj, în care sunt integrate faţada, scările şi acoperişul – aproape ca un cuib de păsare cu nuielele sale întreţesute. Efectul spaţial al stadionului este cu totul inedit şi radical, însă, în acelaşi timp, simplu şi de un caracter aproape arhaic, creând astfel un punct de reper istoric unic pentru Jocurile Olimpice din 2008. Stadionul e conceput ca un vas colectiv imens, care oferă o impresie ce nu poate fi confundată, atât în momentul în care este privit de aproape cât şi atunci când este contemplat din depărtări. Acesta întruneşte toate cerinţele funcţionale şi tehnice ale unui Stadion Olimpic Naţional fără să comunice monotonia arhitecturii tehnocratice dominate de deschideri largi şi ecrane digitale, fiind mai degrabă o realizare sculpturală. O clădire de asemenea dimensiuni şi atât de intens circulată ridică o serie de probleme legate de deşeuri, eficacitate şi costuri, însă “Cuibul de pasăre” pare să ofere o soluţie inovatoare şi ecologica pentru o varietate de eventuale probleme constructive. Caracteristicile sale ecologice cuprind un sistem de colectare a apei de ploaie, un acoperiş translucid ce asigură lumina naturală necesară peluzei de dedesubt, şi un sistem natural, pasiv de ventilaţie. Deoarece toate facilităţile – restaurante, magazine şi toalete – sunt elemente de sine stătătoare, a fost posibilă realizarea stadionului fără o faţadă solidă, închisă, fapt ce permite ventilarea naturală. Acoperişul ajustabil este o componentă esenţială a strucuturii stadionului. Atunci când este închis, acesta transformă stadionul într-o arenă acoperită. Probabil că trăsătura cea mai remarcabilă a structurii este sistemul de “pernă” ce umple în mod strategic spaţiile libere din cadrul faţadei clădirii, cu scopul de a proteja împotriva vântului şi intemperiilor vremii. Materialul care s-a ales pentru această umplutură este revoluţionara folie de ETFE, material ce a fost folosit şi în cadrul Centrului Naţional de Nataţie din Beijing. Cea mai importantă caracteristică a acestei opere arhitecturale este probabil îmbinarea unor sisteme complexe, într-un obiect uimitor şi simplu la nivel conceptual. Opera lui Herzog şi de Meuron este o afirmaţie a ingineriei contemporane şi un miracol estetic. Clădirea se bazează pe deviza arhitecturii organice formulate cu un secol în urmă de către Frank Lloyd Wright, prin care “forma şi funcţiunea unei clădiri reprezintă unul şi acelaşi lucru”.