12 septembrie 2011
Stadionul Gaz Metan
Stadionul Municipal Gaz Metan din Mediaş care este arena sportivă pe care joacă echipa de fotbal Gaz Metan Mediaş.
Stadionul a fost construit în anii '50 şi a trecut printr-o serie de îmbunătăţiri de-a lungul timpului. În anul 1986 s-au construit vestiarele, bazinul de recuperare şi un micro-hotel. În anul 1999 s-au modernizat tribuna a doua şi pista de atletism, iar în anii 2006-2007 s-au adus îmbunătăţiri majore la tribuna I, la vestiare, fiind realizate cabinete speciale şi medicale, sală de forţă, bazin de recuperare sub tribuna B şi piscină sub tribuna A.
În anul 2009 a fost inaugurată instalaţia de nocturnă.[1] Aceasta a fost produsă la Timişoara, şi are o putere de 1.500 de lucşi, fiind considerată la momentul montării cea mai performantă din ţară.[2]
În perioada iunie-septembrie 2010 s-au desfăşurat lucrări de înlocuire a gazonului şi de extindere a celei de-a doua tribune.[1] Pe timpul lucrărilor clubul Gaz Metan a folosit arena de fotbal din Sibiu.[3] În urma modernizărilor tribuna a doua are o capacitate de 3.500 de locuri, inclusiv pentru persoane cu dizabilităţi, şi este integral acoperită. Suprafaţa de joc a fost înlocuită cu una adusă din Austria, fiind amenajate în acelaşi timp şi noua instalaţie de încălzire a terenului şi canalele de drenaj.[1]
