Cimitirul Père-Lachaise

Una din cele şapte coline a oraşului Paris, numită Champ-l'Évêque, deoarece a aparţinut în Evul Mediu episcopului Parisului, a fost numită în secolul al doisprezecelea Mont-aux-Vignes, fiind utilizată pentru culturi ce se realizau în acea epocă. În 1430, un negustor bogat numit Régnault de Wandonne cumpără moşia în scopul de a construi o casa de lux. Două secole mai târziu, iezuiţii dobândesc terenul, în scopul de a îl transforma într-un loc de odihnă şi de convalescenţă. Casa îl adaposteşte câteva ore pe tânărul rege Ludovic al XIV-lea, venit să participe la luptele din timpul răscoalei. Acest eveniment va da locului numele de Mont-Louis. Dar ocupantului cel mai faimos a fost François d'Aix de La Chaise (1624-1709), numit şi Père La Chaise, duhovnic al regelui Ludovic al XIV-lea al Franţei, care a exercitat o influenţa moderatoare asupra acestuia în lupta împotriva jansenismul. A rămas acolo din 1675 până la moartea sa în 1709. Contele de La Chaise, frate al tatălui iezuit, a dat multe petreceri pe aces teren, care au contribuit la extinderea şi înfrumuseţarea sa. Dar în 1762, Societatea lui Iisus a fost forţată să cedeze teren din cauza unei datorii a tatălui Jacy. De-a lungul anilor, gradinile au fost abandonate, iar proprietarii s-au succedat, pentru ca în final terenul să revină prefectului Senei, Nicolas Frochot, contra sumei de 180.000 de franci. Odată cu închiderea Cimitirului Inocentilor la 1 decembrie 1780, prin aplicarea întârziată a legii din 1765 care interzicea cimitirele în oraş, Parisului încep să îi lipsească locuri de înmormântare. Napoleon Bonaparte, pe vremea aceea consul, a decretat că "fiecare cetăţean are dreptul de a fi îngropat, indiferent de rasă sau religie", stabilind astfel situaţia necredincioşilor, excomunicaţilor şi a celor săraci. La începutul secolului al XIX-lea au fost create astfel mai multe cimitire noi în afara limitelor oraşului: cimitirul din Montmartre în nord, cimitirul de Est, cimitirul Montparnasse în sud, şi, în vestul oraşului, cimitirul Passy. Prefectul Parisului a decretat transformarea a 17 de hectare din Mont-Louis în cimitir (cimitirul de Est). Proiectarea cimitirului a fost încredinţată arhitectului neo-clasic Alexandre-Théodore Brongniart în 1803. În funcţia sa de Inspector general şef al secţiei a doua a lucrărilor publice din departamentul Senei şi oraşul Paris, Brongniart a schiţat marile axe ale cimitirului, sub forma unei grădini imense amenajate în stil englezesc, cu numeroase alei, copaci şi plante de diferite specii şi căptuşite cu morminte sculptate. Acesta va proiecta monumente funerare, dintre care însă niciunul nu va fi realizat până la urmă, cu excepţia mormântului familiei Greffuhle, în stil pur neo-gotic. În data de 21 mai 1804 cimitirul a fost deschisă oficial printr-o primă înmormântare: aceea a unei fetiţe de cinci ani, Adélaïde Paillard de Villeneuve, originară din Faubourg Saint-Antoine. Cimitirul fusese iniţial destinat parizienilor din zona celor patru arondismente de pe malul drept al Senei(al cincilea, al şaselea, al şaptelea şi al optulea, la acea data). Dar cimitirul nu corespundea dorinţelor parizienilor, care au fost reticenţi să fie înmormântaţi într-o zonă înaltă, din afara Parisului, într-un cartier sărac. În 1804, cimitirul Père Lachaise avea doar 13 morminte. În anul următor, cimitirul număra 44, apoi 49 în 1806, 62 în 1807 şi 833 în 1812. În 1817, pentru a reconstrui imaginea cimitirului, primarul oraşului Paris organizează transferul rămăşiţelor lui Pierre Abélard şi Héloïse d’Argenteuil, precum şi cele ale lui Molière şi La Fontaine. A fost de ajuns: în 1830, numărul mormintelor ajunge la 33 000. Cimitirul Pere Lachaise a cunoscut în acea perioadă cinci extensii: în 1824, 1829, 1832, 1842 şi 1850. Acestea i-au permis să crească de la 17 de hectare (175,800 m2) la 43 de hectare (439,300 m2) pentru cele 70 000 de morminte, 5300 copaci, o sută de pisici şi două milioane de vizite. Iluştri sculptori şi arhitecţi vor face din acest loc un muzeu din secolul al XIX-lea: printre ei, Guimard, Garnier, Visconti, Paillard şi Barris. Biserica şi portalul principal al timpului (Boulevard de Menilmontant) au fost proiectate de arhitectul neoclasic Étienne-Hippolyte Godde în 1823 şi 1825. David d'Angers a creat cele mai multe monumente din "Cartierul mareşalilor Imperiului". În timpul Comunei din Paris, în mai 1871, Père Lachaise a fost scena unui adevărat război civil, din cauza locaţiei sale strategice pe colină. Artileria a fost instalată în inima cimitirului, dar aceasta a fost rapid înconjurată. Cei 147 de supravieţuitori au fost împuşcaţi la 28 mai 1871, în faţa peretelui care a luat apoi denumirea de perete al federaţilor, în partea de sud a cimitirului. Abia la sfârşitul secolului, în 1894, au inceput lucrările la porumbar şi crematoriu, concepute în 1886 de Jean Camille Formigé în stil neo-bizantin. Ansamblul a fost finalizată abia în 1908. În 1895 este instalat în cimitir Monumentul morţilor de Albert Bartholomé, achiziţionat de oraşul Paris la Salonul Petit Champ de Mars.