Templul din Cernăuţi

Baronul von Schmück, guvernatorul Bucovinei, a propus în 1857, comunităţii evreilor din Cernăuţi construcţia unei sinagogi. S-a început acţiunea de strângere a fondurilor, dar ideea a fost repede abandonată [1] [2]. În 1872, comunitatea evreiască din Cernăuţi s-a divizat în două grupuri, reformaţii (neologii) cu rabinul Eliezer Elijah Igel şi ortodocşii conduşi de rabinul Benjamin Arie Weiss. Cele două comunităţi se vor reuni în 1875 pentru a forma din nou o comunitate unică, dar cu facţiuni interne. Grupul reformat mai bogat a decis să construiască o sinagogă şi a apelat la arhitectul polonez Julian Zachariewicz [3] (1837-1898), profesor la Universitatea naţională politehnică din Liov. Piatra de temelie a templului a fost pusă la 8 mai 1873. Sinagoga a fost construită între anii 1873-1878 în stil neo-maur în capitala Ducatului Bucovinei din Imperiul Austro-Ungar. Ceremonia de inaugurare a sinagogii a avut loc la 4 septembrie 1877. S-a realizat un compromis între diferitele grupuri. Slujba nu a fost modernizată în întregime. Exista un cantor (Hazzan) şi un cor, dar sinagoga nu dispunea de orgă. Rabinul îşi ţinea predica în limba germană şi Tora era citită în faţa credincioşilor şi nu în direcţia Chivotului (Aron HaKodesh). În 1867, evreii din Bucovina au obţinut emanciparea deplină, mulţi evrei hotărând să participe la elaborarea politicilor naţionale şi locale. Doi primari din Cernăuţi au fost evrei, precum şi cinci rectori ai universităţii. Evreii au ocupat o poziţie importantă în viaţa economică, socială şi culturală a oraşului. În 1880, împăratul Franz Joseph I a făcut o vizită la Cernăuţi şi s-a dus la sinagogă în ziua de Yom Kippur. În 1880, în Cernăuţi locuiau 14.449 evrei dintr-un total de 45.600 persoane, adică 31.7% din populaţie. Numărul evreilor cernăuţeni a crescut la 17.359 în 1890, 21.587 în 1900, 28.613 în 1910 (32.8% din populaţie) şi 43.701 în 1919 (41.7% din populaţie). În oraş şi mai ales satele şi oraşele din apropiere, majoritatea populaţiei evreieşti vorbea limba idiş şi menţinea o tradiţie ortodoxă. Numai elita oraşului vorbea limba germană şi practica cultul mozaic de rit reformat. Tenorul Josef Schmidt (1904-1942) a cântat în cor pe când era copil şi apoi a fost cantor când a devenit adult. După anexarea Bucovinei de Nord (din care Cernăuţi era cel mai mare oraş) de către guvernul sovietic în 1940, templul a fost închis şi confiscat de statul sovietic. La 5 iulie 1941, oraşul a fost eliberat de către armatele române şi germane, însoţite de Einsatzkommando 10b. La data de 9 iulie 1941, clădirea templului a fost incendiată de către soldaţii germani şi români. Numai pereţii exteriori au rămas în picioare. În aceeaşi zi, 2.000 de evrei au fost masacraţi, în frunte cu rabinul-şef, Abraham Jakob Mark şi liderii comunităţii locale. Restul populaţiei evreieşti a fost deportat în Transnistria, unde două treimi dintre ei vor muri. La sfârşitul războiului, cei mai mulţi urmaşi nu se vor mai întoarce la Cernăuţi, stabilindu-se în România sau emigrând în Israel. Deşi după terminarea războiului s-a intenţionat demolarea sinagogii, zidurile au fost atât de puternice încât s-a renunţat la aceasta. În anul 1959, ruinele templului au fost parţial refolosite pentru a construi o clădire care a servit ca cinematograf sub denumirea de "Octombrie" (în ucraineană Żowteń) [3]. Clădirea nu mai are cupolă, foarte puţine elemente amintind de clădirea iniţială.