Sfântul Sava

Sfântul Sava (în sârbă Свети Сава, Sveti Sava; c. 1175 – 27 ianuarie 1235) a fost un prinţ sârb a Zahulmiei şi călugăr ortodox, primul arhiepiscop al Bisericii Ortodoxe Sârbe autocefale, creatorul literaturii şi legislaţiei sârbe, fondatorul Mănăstirii Hilandaru de pe Muntele Athos şi un diplomat. S-a călugărit din tinereţe, primind numele monahal Sava. Numele său secular a fost Rastko Nemanici (în sârbă sârbă Растко Немањић, Rastko Nemanjić). A fost cel mai tânăr fiu al domnitorului sârb Ştefan Nemania şi astfel membru al Casei Regale Nemanici. Sfântul Sava a influenţat literatura medievală sârbă. În 1219 a redactat prima constituţie din Serbia - Nomocanonul Sfântului Sava (în sârbă Zakonopravilo).[1][2][3] A fost o compilaţie de drepturi civile bazat pe dreptul roman,[4][5] şi legi canonice după modelul Conciliile ecumenice. Scopul era să creeze un sistem legal codificat în micul regat sârbesc şi să reglementeze guvernarea Bisericii Sârbe. Însă marea sa realizarea a fost înfăptuirea unei Biserici Sârbe autocefale (independente) în calitate de biserică naţională a Serbiei în 1217. Este considerat unul din cele mai importante figuri ale istoriei sârbe şi este canonizat şi venerat de Biserica Ortodoxă Sârbă. Viaţa sa şi devotamentul său personal pentru poporul sârb au fost interpretate în multe lucrări artistice din perioada medievală până în cea modernă. Catedrala Sfântul Sava din Belgrad îi poartă numele şi este cea mai mare biserică din lumea ortodoxă.