Tanchetă

O tanchetă este un vehicul militar şenilat, cu blindaj şi armament uşor[1], folosit pentru misiuni de recunoaştere sau sprijinirea infanteriei[2][3]. Tancheta are aspectul unui tanc mic, de dimensiunea unui autoturism. Colocvial, termenul este folosit uneori cu sensul de "tanc mic".[4] Tanchetele au fost proiectate şi construite de câteva state între anii 1920 şi 1940, fiind folosite, cu un oarecare succes, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Totuşi, vulnerabilitatea acestor vehicule blindate uşor a dus la abandonarea conceptului. Tancheta Carden Loyd a fost considerată un model clasic şi de succes [3], multe alte tanchete fiind proiectate după acest design. Transportorul universal Bren, dezvoltat după modelul Carden Loyd, a fost folosit pe scară mare [5] de către Marea Britanie şi aliaţii ei, fiind cel mai numeros vehicul blindat din istorie (aproximativ 113.000 de exemplare construite). Armata italiană (Regio Esercito) a echipat trei divizii blindate şi trei "rapide" (celere) cu tanchetele L3/33 şi L3/35. Ele au fost folosite în număr mare în timpul invaziei Etiopiei, în timpul Războiului Civil Spaniol şi pe toate câmpurile de luptă unde armata italiană a fost prezentă în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Tanchetele L3 au fost folosite chiar şi pe Frontul de Răsărit, în timpul Operaţiunii Barbarossa. Ele au fost folosite de către Corpul Expediţionar Italian din Rusia (Corpo di Spedizione Italiano in Russia, abreviat CSIR). Armata franceză a experimentat şi ea acest concept cu tancul uşor AMR 33 (Automitrailleuse de Reconnaissance Renault Modèle 1933). Deşi a fost denumit tanc uşor, AMR 33 era defapt o tanchetă. Scopul acestui vehicul erau misiunile de recunoaştere. Armata Roşie a folosit tancheta T-27, o variantă modificată a tanchetei britanice Carden Loyd, fabricată sub licenţă. Spaţiul interior al acestui vehicul era foarte mic, echipajele fiind selecţionate dintre soldaţii cu staturi suficient de mici pentru a încăpea în vehicul. Cu toate că era un vehicul simplu şi fiabil, mobilitatea era extrem de redusă din cauza şenilelor înguste. Spre sfârşitul anilor 1930, T-27 a fost folosit ca vehicul de instrucţie sau ca o şeniletă. Armata Română a repartizat tancheta de fabricaţie cehoslovacă AH-IV (redenumită R-1) la escadroanele de recunoaştere mecanizate ale brigăzilor de cavalerie. În inventarul armatei s-au aflat şi câteva tanchete TKS/TK3 de fabricaţie poloneză, după retragerea armatelor poloneze în România (parte a planului Capul de Pod Românesc). Armata poloneză avea 575 de tanchete la începutul războiului cu Germania nazistă. Din cauza blindajului slab al acestor vehicule, pierderile au fost mari. Totuşi, au existat şi excepţii: pe 18 septembrie 1939, o tanchetă TKS (echipată cu un tun de 20 mm), sub comanda sergentului Roman Orlik, a reuşit să distrugă 3 tancuri germane Panzer 35(t). Armata imperială japoneză a folosit pe scară mare tanchete. Acestea erau mult mai utile în condiţiile războiului din junglă, având dimensiuni reduse. La începutul celui de-al Doilea Război Mondial, multe dintre aceste tanchete s-au dovedit a fi depăşite, fiind folosite ca şenilete (pentru tractarea pieselor mici de artilerie) sau pentru misiuni de escortă în cadrul unităţilor logistice. [3][6]