T-54/55

T-54 şi T-55 au reprezentat o serie de tancuri principale de luptă proiectate în Uniunea Sovietică. Prototipul tancului T-54 a apărut în luna martie a anului 1945, chiar înainte de sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial. T-54 a intrat în producţie în 1947, devenind principalul tanc folosit de formaţiunile blindate ale Armatei Roşii, ale ţărilor Pactului de la Varşovia şi a altor ţări aliate cu URSS. Seria de tancuri T-54/55 reprezintă cel mai numeros tanc din istorie. Numărul total de vehicule construite variază între 86.000 şi 100.000 de tancuri. Tancurile T-54/55 au fost înlocuite de către T-62, T-72, T-64 şi T-80 în cadrul armatei sovietice (armata rusă, după 1991), însă ele sunt folosite în prezent de aproape 50 de ţări, fiind modernizate cu echipamente sofisticate. Seria de tancuri T-54/55 a fost utilizată în numeroase conflicte armate apărute spre sfârşitul secolului XX. Dezvoltarea primului prototip al tancului T-54 a început în octombrie 1944 la Biroul de Proiectare OKB-520 al Fabricii Stalin Ural nr. 183 (Uralvagonzavod) din Nijni Taghil. Faza de planificare s-a terminat în decembrie, iar prototipul a fost gata în februarie 1945. În urma testelor din martie şi aprilie 1945, tancul a intrat în dotarea Armatei Roşii cu denumirea oficială T-54. Tancul avea aproape acelaşi tren de rulare şi şasiu folosit la T-44. Principala diferenţă era folosirea unui blindaj mai gros în partea frontală şi utilizarea unui alt tip de oblon pentru mecanicul conductor. Inelul turelei avea acum un diametru de 1800 mm, iar turela avea un blindaj cu o grosime de 180 mm în partea frontală, între 90 şi 150 de mm în lateral şi 30 de mm deasupra. Unitatea de foc consta într-un tun de tip D-10TK, calibru 100 mm, şi două mitraliere GWT (7.62 mm). Tancul era propulsat de un motor nou, de tip V-54, diesel cu 12 cilindri şi răcire cu apă, care avea 520 de cai putere (388 kW) la 2,000 rpm şi o cutie de viteze cu două trepte de reducţie. Capacitatea rezervorului de combustibil a fost mărită la 530 de litri pentru rezervorul intern şi 165 de litri pentru rezervoarele externe. Spre deosebire de tancul T-34, rezervoarele externe erau conectate la sistemul de alimentare. Rolele de cauciuc ale galeţilor au fost lărgite. T-54 cântărea 35.5 tone, fiind mai lent decât T-44 (viteza maximă era de 43.5 km/h). Autonomia era de 360 de kilometri. Înainte ca producţia în masă să înceapă, a fost luată decizia modernizării tancului. Noua turelă a fost testată pe două tancuri T-44 modificate. Un alt prototip al tancului T-54 a fost construit în luna iulie 1945, fiind denumit Obiekt 137. Turela avea un blindaj mai gros (200 de mm în partea frontală şi între 125 şi 160 de mm în lateral). Tancul era înarmat cu două mitraliere medii SG-43 de 7.62 mm montate pe aripile de protecţie ale şenilelor în cutii fixe. Acestea erau manevrate de către mecanicul conductor şi aveau câte 500 de cartuşe fiecare. Pe turelă a fost instalată o mitralieră antiaeriană grea de tip DShK de 12.7 mm. Capacitatea rezervorului a crescut la 545 de litri pentru cel intern şi 180 de litri pentru butoaiele externe de alimentare. Din acest motiv, autonomia tancului a rămas la fel, deşi greutatea a ajuns la 39.15 tone. Acest prototip a fost testat între lunile iulie şi noiembrie 1945. Deşi încă existau numeroase defecte de corectat şi ajustări de făcut la design, producţia în serie a fost demarată, iar tancul a intrat în dotarea armatei la 29 aprilie 1946. T-54 a fost construit la fabricile din Nijni Taghil şi Harkov începând cu anul 1947.[2]