Révolution nationale

Révolution nationale (RN)[1] este ideologia oficială a regimului de la Vichy[2]. Dorinţa de a "revoluţiona" societatea franceză şi statul explică intensa activitate legislativă a regimului - 16.786 de legi şi decrete promulgate în patru ani[3]. Legislaţia regimului de la Vichy se distinge prin ruptura de un anumit număr de principii republicane. O parte a acestei legislaţii va fi abrogată la eliberarea Franţei (printr-o ordonanţă dată în 9 august 1944). Însă ea va avea repercusiuni clare asupra Franţei celei de-a patra şi de-a cincea republici deoarece "ordonanţa din 9 august 1944 şi cele cinci ordonanţe adiţionale valabile pe teritoriul Franţei metropolitane aplică principiul invers (susţinând contrariul), adică validează legislaţia regimului de la Vichy, în afara excepţiilor limitative constatate"[4]. Analiza legislaţiei "de societate" a regimului de la Vichy, sub aspectele sale economice, sociale, societale sau culturale nu trebuie să facă uitate celelalte aspecte ale regimului: colaborarea Franţei cu Germania nazistă şi deci implicarea regimului, în diverse grade, în crime împotriva umanităţii. Regimul de la Vichy poartă o responsabilitate în deportarea a 76.000 evrei din Franţa (dintre care 2.500 s-au întors în viaţă) dintre care 80 % au fost arestaţi de către milice française, în moartea a 3.000 de evrei în lagăre de prizonieri franceze, arestarea a 3.000 de ţigani [5], deportarea pe criterii politice a unei mase de oameni cuprinsă între 66.000 şi 86.000 de indivizi (membri ai mişcării de rezistenţă, comunişti, republicani spanioli, germani exilaţi înainte de 1940...)[6]. La toate acestea se adaugă victimele represiunii mişcării de rezistenţă de către État français (fără a mai pune la socoteală acţiunile directe ale forţelor de ocupaţie germane), represiunea judiciară sau extra-judiciară prin intermediul crimelor făcute de Milice française, grupare care opera în cele din urmă cu girul regimului de la Vichy. La acestea se adaugă, în fine, alte crime mai puţin cunoscute precum cele 40.000 de persoane părăsite şi moarte de foame în aziluri psihiatrice[7].