Revoluţia Cubaneză

Revoluţia Cubaneză a fost o revoltă armată victorioasă a Mişcării 26 Iulie. Sub conducerea lui Fidel Castro, mişcarea a reuşit să-l răstoarne pe dictatorul Fulgencio Batista, sprijinit de către Statele Unite ale Americii, pe 1 ianuarie 1959. Revoluţia Cubaneză a început când rebeli slab înarmaţi au atacat Barăcile Moncada din Santiago şi barăcile din Bayamo pe 26 iulie 1953. Numărul exact al rebelilor este discutabil, totuşi, în autobiografia sa, Fidel Castro menţionează cinci persoane ucise în lupte şi alte 56 masacrate mai târziu de către regimul condus de Batista. Printre morţi s-a aflat Abel Santamaría, comandantul secund al asaltului asupra Barăcilor Moncada, care a fost închis, torturat şi executat în aceeaşi zi a atacului. Supravieţuitorii atacului au fost capturaţi ulterior. Printre cei capturaţi s-au aflat şi Fidel Castro şi fratele său Raúl Castro Ruz. Într-un proces politic evident, Fidel Castro a ţinut un discurs de aproape patru ore în apărarea sa, încheiat cu următoarea afirmaţie: "Condamnaţi-mă, nu contează. Istoria mă va achita". Castro a fost condamnat la 15 ani de închisoare în penitenciarul din Isla de Pinos; fratele său, Raúl, a fost condamnat la 13 ani de închisoare. În 1955, sub presiune politică, regimul Batista a eliberat toţi prizonierii politici din Cuba - inclusiv cei care au participat la asaltul Barăcilor Moncada. Batista a fost parţial convins să-i includă pe fraţii Castro în decretul de eliberare de către profesorii iezuiţi ai lui Fidel din copilărie. Fraţii Castro s-au alăturat celorlalţi exilaţi în Mexic pentru a pregăti răsturnarea lui Batista, fiind antrenaţi de către Alberto Bayo, unul dintre liderii forţelor republicane din Războiul Civil Spaniol. Fidel s-a întâlnit şi şi-a unit forţele cu Ernesto "Che" Guevara în acestă perioadă. Iahtul Granma a ajuns în Cuba pe 2 decembrie 1956, mai târziu cu două zile decât era planificat din cauza greutăţii excesive a navei, spre deosebire de ieşirile în larg de antrenament care au decurs fără probleme. Această întârziere a anulat şansele unui atac coordonat cu gruparea llano a Mişcării. După desant, grupul de rebeli s-a deplasat către munţii Sierra Maestra din sud-estul Cubei. La trei zile de la începutul deplasării, armata lui Batista a atacat şi a ucis majoritatea rebelilor. Un număr mic de rebeli a reuşit însă să scape. Deşi numărul exact este incert, nu mai mult de 20 de persoane din grupul iniţial de 82 de rebeli au supravieţuit atacului armatei cubaneze. Supravieţuitorii au scăpat şi s-au refugiat în munţii Sierra Maestra. Printre aceştia se aflau Fidel Castro, Che Guevara, Raúl Castro şi Camilo Cienfuegos. Supravieţuitorii dispersaţi, singuri sau în grupuri mici, au rătăcit prin munţi, căutându-se unii pe alţii. Rebelii s-au reunit însă cu ajutorul ţăranilor care simpatizau cauza lor şi au format nucleul unei gherile. Celia Sanchez şi Haydee Santamaria (sora lui Abel Santamaria) au fost două femei-partizan care l-au sprijinit pe Fidel Castro în munţi. Pe 13 martie 1957, un grup separat de revoluţionari - Directoratul Revoluţionar (abreviat RD: Directorio Revolucionario) - format din studenţi anticomunişti, au luat cu asalt Palatul Prezidenţial din Havana, în încercarea de a-l asasina pe Batista şi a răsturna regimul dictatorial. Atacul a fost sinucigaş. Liderul RD, studentul Jose Antonio Echeverria, a murit într-un schimb de focuri cu forţele lui Batista în clădirea radioului din Havana pe care o capturase în încercarea de a răspândi vestea morţii lui Batista. Printre puţinii supravieţuitori ai acestui atac s-au aflat Dr. Humberto Castello (mai târziu, Inspectorul General din munţii Escambray), Rolando Cubela şi Faure Chomon (ultimii doi au fost ulterior comandanţii Mişcării 13 Martie din Munţii Escambray, provincia Las Villas). Statele Unite ale Americii au impus un embargo asupra guvernului cubanez şi au rechemat ambasadorul SUA din Cuba, slăbind puterea guvernului şi mai mult. Batista a fost sprijinit de către comunişti (Partidul Popular Socialist, abreviat PSP) dar şi aceştia şi-au retras sprijinul pe termen lung la mijlocul anului 1958. Regimul a recurs la crime pentru a suprima orice formă de rebeliune şi a menţine oraşele cubaneze sub controlul lui Batista. Însă în munţii Sierra Maestra, Castro, cu ajutorul lui Frank País, Ramos Latour, Huber Matos şi mulţii alţii, a planificat şi a executat atacuri reuşite asupra garnizoanelor mai mici ale armatei cubaneze. Che Guevara şi Raúl Castro l-au ajutat pe Fidel să-şi consolideze controlul politic din munţi, deseori prin executarea celor suspectaţi a fi loiali lui Batista sau a rivalilor lui Castro. În plus, trupele neregulate slab înarmate cunoscute sub numele de escopeteros au hărţuit trupele lui Batista din dealurile şi câmpiile provinciei Oriente. Trupele escopeteros au sprijinit direct forţele militare ale lui Castro prin protejarea liniilor de aprovizionare şi prin furnizarea de informaţii. Munţii au fost controlaţi ulterior în totalitate de către rebelii conduşi de Castro.