Revoluţia rusă din 1917 a fost o mişcare politică şi socială în Rusia pe parcursul anului 1917, care a dus ulterior la constituirea Uniunii Sovietice. Aceasta a durat până la colapsul din 1991. Revoluţia este considerată de unii (teză ne împărtăşită de majoritatea istoricilor) ca având două faze distincte.
Prima ar fi aceea a Revoluţiei din Februarie 1917 şi care a înlocuit autocraţia ultimului ţar, Nicolae al II-lea al Rusiei, cu o republică democrată şi liberală.
A doua fază ar fi Revoluţia din Octombrie, de fapt un puci în care la Petrograd, bolşevicii sub comanda lui Vladimir Ilici Lenin au acaparat puterea prin forţă miltară de la Guvernul provizoriu socialist al lui Alexandr Kerenski.
Revoluţia a afectat deopotrivă zonele urbane şi cele rurale. În timp ce evenimentele istorice notabile au avut loc mai întâi la Sankt Peterburg şi apoi la Moscova, a existat şi o mişcare largă în ariile rurale unde ţăranii au pus mâna pe pământ şi l-au împărţit între ei. Datorită folosirii forţei de către bolşevici şi a faptului ca ei nu au recunoscut rezultatele alegerilor organizate chiar de ei pentru Adunarea Constituţională Rusă care le-au pierdut în faţa socialiştilor revoluţionari, revoluţia s-a transformat ulterior într-un lung război civil.
Revoluţia din februarie a apărut aproape spontan când populaţia Petrogradului a participat la demonstraţii împotriva regimului ţarist din cauza penuriei de alimente din oraş. Erau de asemenea mari nemulţumiri datorită continuării implicării Rusiei în primul război mondial. Cum protestele creşteau în intensitate, diferiţi politicieni reformatori (atât liberali cât şi radicali de stânga) au început să coordoneze diverse acţiuni. La începutul lui februarie, protestele au luat o turnură violentă când un mare număr de oraşe s-au revoltat şi au avut loc confruntări cu poliţia şi cu armata. Când mulţimea de soldaţi încartiruiţi în capitala Rusiei Petrograd a fraternizat cu protestatarii, s-a ajuns la revoluţie care în cele din urmă a dus la căderea ţarului Nicolae al II-lea şi la un transfer al puterii aproape fără vărsare de sânge.
Între februarie şi octombrie numeroşi revoluţionari anarhişti şi comunişti (bolşevici) au încercat sa instige populaţia la noi revoluţii. În iulie, la Sankt Petersburg, secţiunea militară a partidului bolşevic împreună cu o mare parte a partidului bolşevic a clasei muncitoare şi cu anarhiştii din Petrograd, au pus la cale o revoltă civilă. Până la urmă, aceasta revoltă a dat greş..
Revoluţia din Octombrie a fost condusă de Lenin şi se baza pe ideile lui Karl Marx. Ea a marcat începutul diseminării comunismului în secolul al XX-lea. A fost mult mai puţin extinsă decât revoluţia din februarie şi a fost victorioasă datorită activităţii susţinute de planificare şi coordonare.
Pe 7 noiembrie 1917, liderul bolşevic Vladimir Ilici Lenin şi-a condus revoluţionarii de stânga într-o acţiune militară aproape nesângeroasă împotriva guvernului provizoriu socialist. ( Rusia mai folosea încă în acele vremuri calendarul iulian aşa că data corespunzătoare era 25 octombrie). Revoluţia din octombrie a încheiat faza revoluţionară începută în februarie, înlocuind prin forţă armată efemerul guvern democratic cu unul bolşevic dictatorial. Deşi mulţi bolşevici (precum Lev Troţki) sprijineau o democraţie sovietică, modelul 'reformei de sus în jos' a ieşit învingător după ce a murit Lenin şi Stalin a obţinut controlul asupra URSS. Troţki şi sprijinitorii săi, ca şi mulţi alţi comunişti cu tendinţe democratice, au fost persecutaţi şi în cele din urmă băgaţi în închisori sau ucişi.
Alegerile constituantei prevăzute încă de guvernul Kerenski au avut loc în noiembrie. Au fost primele alegeri libere din istoria Rusiei. Acestea au fost câştigate de socialiştii revoluţionari obţinând 380 de locuri. Bolşevicii au obţinut numai 168, pierzând clar alegerile. La alegeri au luat parte 14.700.000 de alegători.[1] Bolşevicii nu au vrut să respecte rezultatul alegerilor şi pe 5/18 ianuarie 1918 sub conducerea lui Lenin au dizolvat cu forţa Adunarea Constituţională.[2] Acest act a fost una din scânteile care au condus ulterior la lungul război civil.
După octombrie 1917, mulţi eseri (socialişti-revoluţionari) şi anarhişti ruşi s-au opus bolşevicilor în soviete. Când acest procedeu a dat greş, ei s-au revoltat într-o serie de mişcări chemând la o "a treia revoluţie". Cele mai importante exemple au fost răscoala din Tambov, (1919-1921), şi revolta din Kronstadt (în martie 1921). Aceste mişcări, care au făcut un mare număr cereri dar care nu s-au bucurat de o conducere eficientă, au fost în cele din urmă zdrobite pe parcursul Războiului Civil.
