Revoluţia egipteană din 2011 a început cu o serie de demonstraţii de stradă, proteste şi acte de nesupunere civilă la 25 ianuarie 2011, zi aleasă de organizatorii Mişcării 6 Aprilie[7][8] pentru a coincide cu Ziua Naţională a Poliţiei.[9] Protestele erau obişnuite în anii precedenţi, dar manifestaţiile din 2011 au fost cele mai mari în Egipt din 1977, de la Revolta pâinii, şi fără precedent ca amploare,[10] atrăgând participanţi din diverse pături sociale şi confesionale ale societăţii.[8] Mohamed el-Baradei, cel mai cunoscut reprezentant al opoziţiei egiptene, i-a cerut preşedintelui Hosni Mubarak să demisioneze cât mai repede, pentru binele Egiptului. Numărul persoanelor ucise în timpul protestelor din Egipt se ridică la 18, dintre care 13 oameni au murit la Suez şi cinci la Cairo, potrivit postului de televiziune al-Jazeera, citat de cotidianul Jerusalem Post.[necesită citare] Aproape 20 de persoane au fost rănite în protestele din Suez, în timp ce în întreaga ţară numărul răniţilor a depăşit 900.[necesită citare]
Odată cu căderea serii, mai mulţi oficiali guvernamentali şi oameni de afaceri au fugit din Egipt la bordul unor avioane particulare. Preşedintele Mubarak nu şi-a făcut nicio apariţie publică de marţi, când au început revoltele. Vineri se anunţase că va ţine un discurs la televiziune, eveniment care nu a mai avut loc.
Mubarak şi-a dat demisia în ziua de 11 februarie 2011. După demisia sa, autorităţile egiptene au avut consfătuiri în vederea formării unui guvern de tranziţie.
Economia Egiptului a pierdut până cel puţin 3,1 miliarde de dolari în urma crizei politice.
Banca Crédit Agricole face o primă evaluare a problemelor economice provocate de proteste şi raportul instituţiei arată că pierderile se cifrează la 310 milioane de dolari pe zi. Banca a revizuit în jos prognoza pentru Egipt în 2011 in privinţa creşterii PIB-ului, la 3,7%, de la 5,3%, cât fusese iniţial. Analiştii financiari anticipează o devalorizare de 20% a lirei egiptene.
Orice guvern care va veni după aceasta criză va avea de înfruntat provocări majore în reconstrucţia imaginii ţării şi în lupta cu probleme fundamentale ale economiei, care fi agravate de revolta populară. Peste 40% dintre cei 80 de milioane de locuitori trăiesc la limita subzistenţei, cu un venit de doar 2 dolari pe zi, potrivit Băncii Mondiale.
