Revoluţia Culturală

Marea Revoluţie Culturală Proletară (无产阶级文化大革命 în chineză, Wúchǎn Jiējí Wénhuà Dà Gémìng în transliterarea pinyin), deseori numită doar Revoluţia Culturală (文革, wéngé) a fost o luptă pentru putere în Partidul Comunist din Republica Populară Chineză, care a inclus o parte semnificativă a societăţii chinezeşti şi a dus Republica Populară Chineză pe pantă spre război civil. Revoluţia Culturală a fost lansată de Mao Zedong pe 16 mai 1966 pentru a-şi recăpăta controlul asupra Partidului Comunist după dezastrele Marelui Salt Înainte, care a dus la o pierdere seminificativă a puterii lui Mao spre rivali precum Liu Shaoqi şi Deng Xiaoping. Deşi Mao a declarat sfârşitul oficial al Revoluţiei Culturale în 1969, termenul este astăzi folosit pentru a se referi şi la perioada între 1969 şi arestul Bandei celor Patru în 1976. Între 1968 şi 1968, principalii locotenenţi al lui Mao, vicepreşedintele Lin Biao şi nevasta lui Mao, Jiang Qing, au organizat o miliţie de tineri numită Gărzile Roşii pentru a răsturna inamicii lui Mao şi pentru a recăpăta control aspura aparatelor statului. În haosul şi violenţele care a urmat, milioane au murit sau au fost băgaţi la închisoare. În timpul revoluţiei culturale, imnul neoficial al Republicii Populare Chineze era Estul este roşu. Punctul de vedere oficial al Partidului Comunist Chinez post-Maoist, formalizat în 1981, este că Revoluţia Culturală a fost o "eroare comprehensivă în magnitudine" şi că responsibilitatea primară pentru acest eveniment aparţine lui Mao Zedong, "care a fost folosit de contrarevoluţionari precum Lin Biao şi Jiang Qing şi care a adus grave daune la Partid şi la poporul chinez." Acest punct de vedere este astăzi dominant în istoriografia chineză, care separă acţiunile persoanale lui Mao din Revoluţia Culturală cu contribuţia sa la formarea Republicii Populare Chineze, şi care desparte greşelile sale personale practice de "corectitudinea" teoriei sale. Revoluţia Culturală rămâne un subiect sensibil în Republica Populară Chineză. Deşi este puţina cenzură asupra evenimentelor revoluţiei, puncte de vedere care merg împotriva doctrinei oficiale din 1981 sunt deseori cenzurate. De asemenea, punctul de vedere că Revoluţia Culturală ar fi fost un lucru bun nu este acceptat oficial în China modernă. Majoritatea metodelor de intimidare folosite în Revoluţia Culturală fuseseră experimentate în mişcarea ideologică Zhèngfēng yùndòng (lb. chineză: 整风运动) („Mişcarea de rectificare”) care a avut loc la iniţiativa Partidului Comunist Chinez între 1942-1944 la baza comunistă Yan'an, o regiune izolată de munte, după Marşul cel Lung al comuniştilor. Schimbările politice care au avut loc după venirea la putere a comuniştilor au produs şi schimbări sociale majore, de exemplu prin faptul că clasa conducătoare din trecut şi intelectualii au fost numiţi de dreapta, revizionişti, elemente negre sau elemente mafiote negre. Locuinţele le-au fost confiscate şi orice obiect care nu se potrivea cu sistemul de valori a lui Mao a fost distrus.[1] În 1957, după primul plan cincinal, Mao a dorit iniţiat Marele Salt Înainte, a pus baza comunelor populare la ţară etc. Ţelul era dublarea producţiei agricole şi creşterea producţiei de oţel.[2]Planul a eşuat, rezultatul fiind moartea a între 20 şi 30 de milioane de oameni de foame.[3] O altă mişcare premergătoare Revoluţiei Culturale a fost „Mişcarea de Educaţie Socialistă” (Shèhuìzhǔyì Jiàoyù Yùndòng, lb. chineză: 社会主义教育运动) din 1963, mişcare iniţiată de Mao. Această mişcare, care viza în principal elevii, nu a avut o influenţă imediată asupra politicii Chinei, dar a format ideologic o generaţie de tineri, pe care urma să îi mobilizeze mai târziu Mao în Gărzile Roşii. În 1964 această mişcare de educaţie socialistă a început să se numească Sìqīng Yùndòng (lb. chineză tradiţională: 四清運動) („Mişcarea celor Patru Purificări”), adică „purificarea” politicii, a economiei, a organizării şi a ideologiei. Spre sfărşitul anului 1959, viceprimarul Peking-ului, Wu Han, a scris un articol de ziar pe care l-a dezvoltat într-o piesă de operă de Peking numită Hai Rui Ba Guan, (lb. chineză: 海瑞罢官) („Destituirea lui Hai Rui”), piesă în care mandarinul onest Hai Rui este destituit din funcţie de către un împărat corupt din Dinastia Ming.